Dacă aș crede...

Ochii lui de cupru și felul în care își trecea degetele prin părul meu era o revelație.
Are mâini care mă cunosc, care îmi înțeleg fiecare palidă părticică din corp, care mă ating, moleculă cu moleculă. Când mă ține în brațe îi simt palmele cum se odihnesc pe talia mea, ca și când și-ar fi găsit un loc doar al lor, un loc unde aparțin și de unde nu ar mai vrea să plece niciodată.
Are ochi ce îi strălucesc ca tăișul unei săbii, ochi care îmi cunosc sufletul.
Dacă aș crede în el aș alerga către orizont și as înota în lumina soarelui ca într-un vis. Dacă as putea. Dacă aș putea să îmi opresc respirația pentru un moment, doar pentru un moment și să privesc cerul, să uit de mine, cea nevrednică.

Păr de ciocolată și vena lui tremurândă atunci când e nervos sunt ca o durere în oase pentru mine.
Are un zâmbet care promite lumea, mă încălzește, până la cei mai ascunși atomi ce se răspândesc în lanțuri de reacții chimice până spre suflet.
Ochi de cupru și forma spatelui lui atunci când se îndepărtează îmi sparge albul ochilor în mii de bucăți ce ies din mine sub forma lacrimilor. De le-aș putea opri...
Dacă aș crede...
Sursă foto