Nu știu ce vreau să spun când îmi spui că nu știi ce am spus. Implicaţiile fiecărei propoziţii rămân în atmosferă ca lumina unui neon după ce s-a stins. Apoi gândurile mele plutesc în aer confuze cum după atâtea indicii, încă nu ai idee ce am vrut să spun. Cum după atât de mult timp, atâtea vorbe împărtășite, atâtea minute împreună, încă nu pricepi? Înca nu mă cunoști.
Asta e partea în care trebuie să îți reamintesc că nu voi fi nciodată cu adevărat a ta dacă nu reușeși să faci asta.
Poate că nici nu voi fi vreodată a cuiva pentru că nu există vreo frază suficient de simplă încât să mă facă să rămân. Două cuvinte și opt litere nu sunt de ajuns să mă țină în brațele tale pentru totdeauna. Și nu există vreo idee atât de complexă încât să mă arunce în mrejele dragostei pentru a rămâne captivă acolo.
Poate motivul pentru care nu vrei să înțelegi că lumea, și mai ales eu, nu e formată doar din alb și negru este că atunci ar trebui să recunoști că ai greșit tot timpul.
Nu mai suntem copiii care eram odată, dar poate și așteptările mele sunt prea mari....
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va ascult!