Badea Bianca. Un produs Blogger.

joi, 30 octombrie 2014

Lucruri pe care aș fi vrut să le știu despre bunicul (II)


Mă gândesc la bunicii mei și aș vrea să știu dacă au fost vreodată îndrăgostiți. Știu că s-au căsătorit de foarte tineri, dar oare au simțit fluturași în stomac cum simțim noi acum? Sau au fost întotdeauna împovărați de muncă și de griji? Pentru mine ei doi au fost întotdeauna o unitate, o constantă - mamaie și tataie - inseparabili până la moarte. Acum gândul ăsta, de bunica fiind singură, parcă nu își găsește sensul în mintea mea.

Mă uitam la bunicul în ultima perioadă și încercam să găsesc măcar o parte din blândețea și înțelepciunea din trecutul ochilor lui, dar ei erau încețoșați și plini de durere. Aș fi vrut să-l întreb care a fost cea mai fericită amintire a lui. Sau poate o întrebare tâmpită precum ce ar lua dacă ar trebui să trăiască pe o insulă izolată? Îmi amintesc cum acum câțiva ani îmi cerea mâna să-l ajut să se ridice din pat. Se inversaseră rolurile: în trecut, el mă ajuta pe mine să fac pași.



Când îl sărutam de rămas bun, mi se strângea sufletul auzindu-l chinuindu-se să pronunțe cuvinte ce cândva îi curgeau atât de lin. Uneori, când reușea să le pronunțe, îmi dădeam seama că erau despre ceva fără niciun sens. Și totuși, pentru el poate aveau un înțeles atât de mare... Iar eu mă simțeam ca și cum ar fi trebuit să le înțeleg, ca și cum era datoria mea, o datorie pe care nu puteam să mi-o respect. Atât eram de tristă!

Mă zbăteam să îmi dau seama ce a zis pe drumul spre poartă și realizam că sunt cuvinte pe care nu ar fi trebui să le asociez cu el. Totul era atît de greșit, iar bunicii nu ar trebui să facă niciodată nimic rău, decât poate să apese pe butonul greșit la telecomandă. Nu aș putea să-mi imaginez vreo greșeală pe care bunicul să o fi făcut la viața lui. Și totuși de ce nu? Cu siguranță a avut, doar a fost om. Doar că eu întotdeauna l-am văzut atât de bun, de blând, de sufletist și totuși atât de bolnav.

De-acum înainte o să mă duc să o sărut și să o îmbrățișez doar pe mamaie, care slavă Domnului, încă are destulă putere să mă primească în poartă cu brațele deschise. E atât de micuță, dar atât de puternică, iar chipul ei ridat se întinerește cu 20 de ani atunci când zâmbește. Întotdeauna m-a făcut să cred că e mândră de mine și mi-a arătat cât de mult mă iubește.

Cândva, o să stăm amandouă la o cafea - așa slabă și foarte dulce, cum o face ea - și am să îi pun toate întrebările pe care nu am apucat să i le pun bunicului. Am să o iau în brațe și am să-i spun că o iubesc.

6 comentarii:

  1. A fost foarte indragostita mamaie,Bitz...mi-a zis asta... Si sunt convinsa ca si tataie a fost la fel :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiam asta. O s-o pun sa-mi povesteasca si mie :(

      Ștergere
  2. In momentele de genul, ai atat de multe intebari pe care ai vrea sa lui, dar parca gura-ti este blocata...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da...E ca si cum cuvintele nu ar vrea sa iasa..

      Ștergere
  3. Fa asta cat de repede poti, eu am facut-o deja!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Repede o s-o fac. Doar ca... uneori ricat ne-am grabi, timpul tot ne intrece.

      Ștergere

Va ascult!