Badea Bianca. Un produs Blogger.

marți, 3 februarie 2015

Ofilire

Ai face bine să-ți amintești cuvintele astea, căci o să le zic o singură dată.

Mi-ai spus să nu-mi mai fac griji, pentru că lumea se poate descurca și singură, iar eu mă pot întoarce la gustul dulce al viselor de vară. Ți-am spus că am coșmaruri, nu vise și că dorințele mele erau departe de a mai fi îndeplinite. Poate am vrut doar să știi adevărul. Dar uram să-ți văd fața contorsionându-se de durere, doar pentru că mă iubeai prea mult.

M-am trezit cu tine scriindu-mi cuvinte în palmă. M-ai numit frumoasa din pădurea adormită și mi-ai închis pleoapele ca ale unui mort. Nu am mai deschis ochii decât atunci când soarele era mult prea sus pe cer pentru a mai fi dimineață. Și totuși nu-mi doream să o fac, însă știam că trebuie, măcar pentru tine. Mă ofilesc. Poate că nu voiam să cred cuvintele astea, dar lacrimile mele le credeau, așa că au șiroit pe obraz.


Am încredere în tine. Am încetat să mă mai plimb prin cimitire nopțile, dar îmi plăcea să-mi imaginez povești despre numele scrise pe morminte. Mi-era teamă că într-o zi îmi voi găsi numele scris acolo (sau al tău). Poate aveam nevoie să cred în ceva. Poate aveam nevoie ca tu să crezi în mine.

Dar acum cred că doar sunt singură.


8 comentarii:

  1. Bi draga, nu stiu sigur daca e tristete sau numai o maturizare cruda, dar imi amintesc ca simteam similar atunci cand am realizat ca mi-am pierdut iluziile. Si nu le-am mai gasit niciodata. pe urma, am renuntat sa le mai caut si am putut respira din nou.

    RăspundețiȘtergere
  2. Te imbratisez cu drag, inima sensibila. Nu trebuie sa fie adevarat neaparat ce ai scris tu aici, dar este foarte verosimil...si asta multumita unei sensibilitati aparte a sufletului tau pe care o recunosc si iubesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu nici eu de unde au venit cuvintele astea mai exact. Cred ca multe emotii acumulate au simtit nevoia sa se elibereze. Multumesc, Dana!

    RăspundețiȘtergere
  4. Momentele de singuratate vin si dispar...trebuie sa stim sa trecem peste ele, pana la urma ele ne face mai puternice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oare ne fac intr adevar mai puternice? La mine nu prea se vede treab asta.

      Ștergere
    2. Oare ne fac intr adevar mai puternice? La mine nu prea se vede treab asta.

      Ștergere
  5. e bine cateodata sa fi singur, o introspectie merge din cand in cand...apoi...iese soarele :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este. Dar " cateodata" nu ar trebui sa se transforme in " mereu".

      Ștergere

Va ascult!