Badea Bianca. Un produs Blogger.

miercuri, 5 aprilie 2017

Undeva, candva


Mereu ai spus ca vom ajunge undeva, candva.

--

Ai mai spus si ca "acea zi nu ar fi trebuit sa se intample vreodata".
"Acea zi" a fost cand m-ai dus pe lac, cu ochii inchisi, mana mea intr-a ta. A fost ziua in care mi-ai zambit ca si cum as fi fost ceva frumos.
A fost cand am stat pe banca aceea spre apus si ma rugam sa nu se mai termine niciodata momentul. A fost ziua cand  mi-am gasit speranta doar pentru a o pierde din nou.
Apoi a fost ziua cand mi-ai spus ca ma iubesti.
"Dar acea zi", mi-ai amintit, "nu ar fi trebuit sa se intample niciodata".
Am incercat sa opresc durerea.

--

Mereu ai spus ca vom ajunge undeva, poate in spatiu. Poate am zbura pe o racheta si nu ne-ar mai putea atinge nimeni vreodata.
Sau poate am ajunge un cantec pe care nimeni nu si l-ar mai putea scoate din cap, sau o carte pe care nimeni nu ar uita-o.
"Poate vom ajunge in tara minunilor", ti-am zis eu.
"Cred ca adevarata tara a minunilor e fericirea!".
Eu credeam ca minunea mea era acolo, cu tine.
Mi-as dori sa-mi fi spus ca minunile nu exita si daca o fac, dispar repede.

--

Mi-ai spus "vom fi pentru totdeauna, asta vom fi".
Urasc faptul ca aproape te-am crezut.
Aproape.

--

Ei bine, am ajuns la tacere si amaraciune. Am ajuns la "te urasc" si "nu vreau sa te mai vad vreodata",
Am ajuns la a nu mai vorbi unul cu celalalt si sa pretindem ca nu ne pasa.
Am ajuns totusi si la acceptarea faptului ca ne-am oprit.
Dar nu am ajuns la iertare, si cu singuranta nu in tara minunilor.

--

Mereu ai spus ca vom ajunge undeva, candva.
Cumva, cred ca nu la asta te-ai referit.

3 comentarii:

Va ascult!