O iarna frumoasa

Toamna e clar ca nu a fost placuta deloc. V-am povestit in Activitati de toamna. Iarna insa s-a dovedit a fi exact contrariul. Tin minte ca acum un an zaceam in suferinta si speram ca nu voi mai trece niciodata prin ce am trecut atunci. Lumea asta nu a incetat sa ma dezamageasca, insa iarna asta parca a sters totul. Amintiri placute au revenit, sperante au reinviat si desi multe lucruri inca imi intuneca privirea, sunt mult mai optimista.

Am avut parte de multe lucruri faine in anotimpul asta. Acum il indragesc mult mai mult. Daca reusesc, o sa le pun in ordine cronologica. Am reusit sa iau permisul chiar inainte de Craciun si asta a fost un cadou extraordinar. Acum am propria mea masinuta, de care promit ca am sa am mare grija:D

Craciunul l-am petrecut impreuna cu minunata mea familie, si nu pentru ca asa se zice, ca e bine sa-ti petreci sarbatorile in familie, ci pentru ca mie chiar imi place. Nu mi-as putea inchipui perioada asta a anului fara oamenii dragi mie. Un lucru e trist, insa. Nu inteleg de ce adultii nu mai sunt invaluiti in spiritul sarbatorilor asa cum erau odata. Imi spunea mami ca n-are niciun chef sa se mai distreze sau sa se simta bine, ca totul e la fel in fiecare an. Da, e la fel. Dar de ce am vrea sa fie diferit? Suntem noi 4, eu, mami, tati si Kyra, impreuna, ne  bucuram unul de compania altuia, jucam remi, gatim, ne uitam la filme, ne apropiem mai mult. De ce sa vreau sa schimb toate lucrurile astea?

Si acum ceva inedit, un lucru pe care ma bucur nespus ca l-am facut: am fost la colindat cu o gasca de 15 persoane, cu care m-am simtit excelent. Nu mai facusem demult lucrul asta asa ca am fost foarte entuziasmata. Am reusit sa strangem tot grupul 28 de milioane in 2 seri. E foarte mult, daca stam sa ne gandim, insa si daca veneam doar cu 5 lei acasa, tot ma mai duceam si in a doua seara. Bineinteles ca au contat si banii, dar ce mi-a placut cel mai mult a fost faptul ca in inima multor oameni, inca nu a murit traditia asta si m-am bucurat nespus. Portocale, covrigi, prajituri, bomboane, vin fiert, cozonac, ciocolata calda, suc - m-am simtit din nou copil.

Chiar daca la mine Mosul a fost putin mai intarziat, cadoul lui a fost meeeega consistent si l-am iertat pentru ca n-a venit la timp:)) Am primit un nou aparat de fotografiat, unul profesional de data asta. Stiti bine ca ma pasioneaza fotografia si o sa va arat in curand ce am realizat cu el. Chiar as vrea sa fac niste cursuri de fotografie la anul :-?

Sa vorbesc un pic si despre petrecerea dintre ani, care, pentru mine, nu a fost cine stie ce. Intr-un local, nu foarte mare, am incaput cu chiu, cu vai vreo 250 de persoane. Caldura mare, aglomeratie si mai mare, tocurile foarte obositoare si muzica extrem de proasta. Aproape toata noaptea am stat pe sarbe, hore si manele. Graoznic.

Putin dupa Anul Nou am fost intr-o mini tabara la munte cu ai mei colegi, unde m-am simtit destul de bine. Am facut multe, multe poze cu noul meu aparat si promit ca am sa vi le arat si voua.

P.S. Blog Power editia 7 a inceput! Tema este "Familia-patria cea mica". Puteti sa va inscrieti printr-un comentariu aici

Planificari

CLM m-a invitat sa-mi scriu planurile pentru anul acesta, asa ca here they are:


In privinta blogului, nu sunt prea multe de realizat; doar sa ma straduiesc sa scriu din ce in ce mai frumos si din ce in ce mai pe placul vostru:)

In putinul timp liber pe care o sa-l am as vrea sa nu ma mai stresez atat pentru viitor, sa incerc sa fac totul cat mai natural si cu mai mult spor. Va fi cam greu...
Pentru mine imi doresc sa iau bacul cu o nota onorabila si sa intru la Academia Militara.Nimic altceva.
Cam astea sunt planurile mele cele mai importante pentru 2012. Acum vreau sa va spun o mica poveste:)

Sigur v-ati intrebat toti pana acum daca exista jumatatea perfecta, daca o veti intalni si daca da, cand sau cum, ce se va intampla sau cum veti reactiona. Ca o adolescenta tipica, deja am avut o perioada in care credeam ca imi gasisem printul si ca nimic altceva nu mai conteaza. Yeah, sure...


Dezamagita, insa, am ajuns la o concluzie tragica. La varsta la care sunt eu, mai ca e imposibil sa gasesti pe cineva langa care sa poti sta toata viata. Sunt relatii care rezista, doi, trei, patru ani. Dar la un moment sau altul totul se termina. Si asta pentru ca nu suntem suficienti de maturi incat sa ne legam pe viata pentru cineva.

Stiu insa o relatie care ma face sa neg si sa ma indoiesc de tot ce am zis pana acum. Parintii mei sunt impreuna din clasa a 10a si s-au casatorit la 21 de ani. Poate e prea mult sa spun ca au fost chiar impreuna, insa au inceput fiind colegi, apoi prieteni, iubiti si apoi sot si sotie:)
Au avut o poveste tare draguta pe care vreau sa v-o zic si voua. Dupa terminarea liceului au inceput amandoi sa lucreze in acelasi loc. Nu ajunsesera inca la statutul de iubiti, iar mami primise o cerere in casatorie de la un tip din Constanta. Impreuna cu oferta, venisera si verghetele. Danut, banuind ca e ceva la mijloc, a facut cateva cercetari si a gasit verghetele in geanta:))
A doua zi a fost, impreuna cu tatal lui, acasa la mami, sa o ceara in casatorie :) Iar ea si-a schimbat decizia pe loc.
Peste cativa ani o sa isi sarbatoreasca nunta de argint si sunt convinsa ca o sa ajunga impreuna si la nunta de aur. Stiu ca nu au avut o relatie perfecta, e imposibil lucrul asta. Stiu ca au avut probleme, dar au fost suficient de puternici incat sa treaca cu brio peste ele si sa formeze cea mai frumoasa familie.

Exista sau nu suflete pereche?

10 minute de faima

Poate te intrebi de ce naiba ti-am spus despre cele 10 minute ale tale de faima. De ce doar 10? Pai... probabil pentru ca dupa ce vor citi asta, toti vor uita despre ce a fost vorba. Vor uita ca am scris ceva despre tine.

Dar nu si eu. Si sper ca nici tu. Chestia e ca eu chiar am tinut un loc secret pentru tine in mintea mea. Poate nu ar trebui sa-ti spun asta, poate nu e adevarat sau poate nici tu nu esti adevarata.
Dar sper al naiba de mult sa fii. Pot sa spun cu sinceritate ca putini oameni mi-au schimbat viata in ultimii ani. Posibil sa fi fost doar o faza. Posibil sa uitam amandoi ca am fost impreuna.

Stii ce reprezinti tu, draga mea? Imagineaza-ti cea mai mare fantezie a ta. Cel mai frumos vis. Adauga toate culorile si satureaza-le. Si toate suisurile si coborasurile din viata ta, impreuna cu cele mai minunate amintiri. Adauga toate temerile, bucuriile, momentele fericite si triste. Adauga perfectiunea celui mai fin tablou. Adauga atingerea rece a ierbii pe spatele tau. Adauga senzatia placuta de a te intinde in sfarsit in pat dupa o zi grea. Adauga momentul in care respratia ti se taie la primul tau sarut. Adauga toate drogurile si efectele lor. Adauga momentele amuzante din viata pe care ti le amintesti mereu cu un zambet pe buze. Adauga cele mai bune fraze metaforice pe care le stii, si tot nu vei fi la fel de incantatoare precum esti.

Incerc sa ma gandesc la tine de fiecare data cand am ocazia. Si Dumnezeu stie ca nu incerc sa fac nimic altceva o zi intreaga. Deci am destul timp liber. Poti sa gasesti romane intregi despre tine tiparite in mintea mea. Nu au fost publicate. Inca.
As putea sa iti zic acum cat de mult de iubesc. Dar nu o voi face. Cred ca e cel mai bine sa aflii singura asta. Poate o sa-ti ia ani de zile sa realizezi lucrul asta, insa fa-o! Mi-as da bucuros anii aia din viata daca tu ai stii ca te iubesc.

Exista clipe rele, clipe bune si clipe pe care le petrec cu tine. Imi doresc sa-ti fi dat deja seama pe care le doresc cel mai mult. Sunt mult mai optimist cand sunt in preajma ta, sa stii. Ma faci sa apreciez ceea ce am. Ma faci sa visez la noi, impreuna, tot timpul. Ceea ce pare prostesc pentru unii, mai ales la varsta asta,

Sper ca nu te vei supara sa-mi daruiesti acele 10 minute de faima. Meriti totusi mult mai mult decat atat. Aici am sa inchei un capitol. As vrea sa te vad cu un zambet pe fata acum.

Pana acum, probabil ca cititorii au si uitat cum incepe acasta scrisoare. Bun. Acum hai sa ne daruim un sarut de noapte buna si sa mergem la somn.

Acest articol a fost inscris in concursul Blog Power Editia a 6-a. Tema este "Ce ai face daca ai fi o zi in pielea celuilat?" si a fost propusa de Vanessa, castigatoarea editiei precedente.

Compania unui bun prieten

Eram intr-o cafenea, vorbind cu un prieten; despre multe lucruri: scoala, viitor, dragoste. Dar stiu ce subiect voia sa atinga. Voia sa ma intrebe despre cea mai buna prietena a mea.
Ezitant la inceput, dar apoi cu o voce serioasa, m-a intrebat cum Moartea devenise cea mai buna prietena a mea.

Asa ca i-am explicat cum am trimis o invitatie prin posta, invitand Moartea la o cafea, o discutie si posibil un joc de carti. Bineinteles ca oamenii mi-au ras in nas cand au aflat ce facusem, dar rasul s-a oprit cand urmatoarea vineri, Moartea a aparut la usa mea.
Am fost surprinsa ca a venit, caci nu ma asteptam la vreun raspuns. Dar sunt o persoana educata, asa ca am invitat-o inauntru. Si ea era suficient educata incat sa-si lase coasa la usa. S-a asezat si ne-am bucurat impreuna de cafeaua de dimineata.
Prima conversatie a fost putin ciudata. Stia deja tot ceea ce ar fi putut sti despre mine, iar tot ce stiam eu despre ea erau doar zvonuri si speculatii. Nu a fost cel mai incitant inceput, chiar am vorbit despre vreme la un momentdat. Parea putin incomfortabila, asta pana cand am asezat cartile pe masa. A devenit apoi chiar vorbareata.
Jucase carti cu multi oameni importanti. Mi-a vorbit mult despre acei oameni; despre felul cum si-au jucat atat jocul, cat si viata. Ei au fost cei care au provocat-o, iar ea nu a trebuit decat sa accepte si sa respecte regulile.
I-a invins pe toti. De fapt, nu a pierdut niciodata la un joc de carti.
M-a batut si pe mine din 2 miscari. Dar stiam ca asta va fi deznodamantul. Eu insa nu am invitat-o pentru a o provoca, eu am invitat-o doar pentru putina distractie.
Mi-a marturisit ca nu a jucat niciodata jocul asta din placere si ca s-a simtit foarte bine. Banuiam ca asta o sa-mi spuna, De-asta am si invitat-o, pentru ca eram sigura ca nimeni nu a mai facut asta doar din pura curtoazie sociala. Mi s-a parut foarte nepoliticos si foarte gresit din partea tuturor celorlalti oameni. Doar pentru ca are o slujba neplacuta, asta nu inseamna ca trebuie excluisa din anturajul tuturor.
Mi-a multumit pentru joc si a spus ca trebuie sa plece. Moartea, pana la urma, e o persoana ocupata. Am intrebat-o daca doreste sa vina din nou, pentru un alt joc si a acceptat fericita.
Dupa cateva saptamani m-a vizitat iar. La momentul potrivit, bineinteles. Stie ce face fiecare om, oricand, asa ca era si normal sa aleaga un moment perfect.
De data asta am baut o cana de ceai si inca un joc de carti. Mi-a spus cate ceva din saptamana ei. A fost teribil, dar nu e ca si cum ar omori oameni; ea se ocupa doar de suflete si le trimite unde trebuie. Ma intreb cum poate ramane cineva calm dupa ce trebuie sa faca asta zi de zi. Am indraznit sa o intreb si mi-a raspuns ca nu e alegerea ei.
Normal ca m-a batut din nou, dar tot a fost un joc placut. Mi-a multumit pentru o dupa-amiaza placuta si a plecat.
Am spus apoi ceva ce nu am regretat niciodata: Esti intotdeauna binevenita aici. 
Nu a raspuns, dar a inclinat usor din cap.
Vizitele astea au continuat. Uneori treceau luni, alteori chiar un an pana sa ma viziteze iar. Dar intotdeauna isi facea aparitia pentru un joc de carti sau cana de ceai. A aflat intr-un final si presa ca ma vizita mereu Moartea si la un momentdat se plantasera o multime de ziaristi in fata usii mele. M-am bucurat intr-o mica masura ca ajunsesem o celebritate, dar nu asta fusese intentia mea. Am fost insa cinstita sa raspund intrebarilor lor, dar suficient de ferm ca sa nu dezvalui tot. Cand paparazzi au realizat ca nu vor avea niciodata o poza cu Moartea, iar de interviu nici nu poate fi vorba, si-au luat talpasita.
Odata am avut niste probleme cu cineva din Guvern, dar avand in vedere ca totul a incetat, banuiesc ca Moartea a schimbat un cuvant-doua cu el.
A continuat sa treaca pe la mine, desi nu faceam mereu aceleasi lucruri. M-am gandit ca ar trebui sa incercam si alte jocuri gen sah sau table. Odata am si dansat.
Am stat intr-o noapte pe balcon privind stelele. Ca prietena, este perfecta, politiocasa, prietenoasa si daruieste totul fara sa ceara nimic la schimb.
Acum, cand vine in vizita, ne petrecem timpul vorbind sau plimbandu-ne. Nu mai jucam jocuri atat de des, dar inca ne bucuram unul de compania celuilalt. Moartea, odata ce ajungi sa o cunosti, este chiar o fiinta interesanta.
Bineinteles ca stie cum si cand voi muri, insa nu am intrebat niciodata si nici nu o voi face. Nici macar nu am intrebat ce urmeaza in cealalta viata, sau daca exista o alta viata. Nu asta a fost motivul pentru care am vrut sa o cunosc. Si ma bucur ca si ea stie asta.

M-am oprit pentru a mai lua o gura din bautura, iar prietenul caruia i-am povestit toate astea se uita la mine de parca as fi fost nebuna, Dar eram deja obisnuita cu lucrurl asta, asa ca l-am ignorat.
Dar de ce? m-a intrebat.
Am zambit: Cand imi va veni si mie vremea, nu vreau sa-mi fie frica. Vreau sa ma bucur de ultimele mele momente de viata in compania unui bun prieten.

Prima marturisire

Un mesaj, un telefon, o scrisoare sau personal? Va mai amintiti, dragii mei, cand, cum si unde v-ati rostit pentru prima data sentimentele pentru cineva?
Eu pot sa spun, cu parere de rau, ca prima data cand am facut acest lucru, am spus o mare minciuna. Pentru prima oara ma indragostisem si simteam nevoia constanta de a face public lucrul asta. Bineinteles, ca n-am avut niciodata curajul sa ii spun personal, insa i-am spus-o intr-un mesaj. Abia dupa o perioada destul de lunga de timp am realizat ca ceea ce simteam atunci a fost o nimica toata fata de ce avea sa vina.
Asadar, primul moment in care am spus cuvintele magice si chiar le-am simtit a fost dupa o lunga discutie destul de aprinsa, in contradictoriu. Eram de ceva vreme prietena cu un tip si incepusem sa simt cate ceva pentru el. Aveam o senzatie atat de ciudata cand eram in preajma lui, ceva ce nu mi se mai intamplase niciodata pana atunci. Simteam cum mi se inmoaie picioarele instantaneu cand aparea la orizont.
Dupa o perioada de stransa prietenie, a aparut si prima noastra cearta. El deja imi spusese ce simte pentru mine, intr-un mod foarte original ce o sa-mi ramana in memorie vesnic. Desi eram la clase diferite, aveam aceeasi profesoara de engleza. El a dat teza, in care un subiect era realizarea unui eseu despre cel mai bun prieten. A venit apoi si mi-a aratat lucrarea. Mi-a spus ca eu eram persoana din eseu. Doamne si cat de frumos a scris despre mine. Pe masura ce treceam la urmatorul rand simteam ca ma inrosesc din ce in ce mai rau si jur ca daca nu aveam pervazul geamului pe care sa ma asez, m-as fi dezechilibrat de emotii. Exact dupa ce am terminat de citit s-a sunat. I-am inapoiat teza, i-am spus ca mi-a placut, am profitat de clopotel si am fugit.
Am fost o lasa, stiu, de-asta s-a si suparat pe mine. Devenise foarte distant, asa ca de aici a pornit si cearta de care am zis mai sus. Dupa un schimb de replici destul de dure, nu am mai suportat presiunea asa ca i-am spus, destul de rastit Daca nu ai fi fost atat de idiot, ti-ai fi dat si tu seama ca si eu te iubesc!! Cred ca nu se astepta, ca a ramas cam fara cuvinte. Era foarte orgolios si ma gandeam ca nu va mai vorbi in veci cu mine. Dar a doua zi m-a sunat. De aici a inceput cea mai frumoasa poveste pe care am trait-o pana acum.
Luna asta se implineste un an de cand s-a terminat. Am trait alaturi de el cei mai frumosi doi ani. Doi ani din care o sa tin minte fiecare zi. Doi ani ce au insemnat prima mea poveste de dragoste.