Fucked up

Am infruntat strazile pustii si intunecate ale fiecarei parti din iad. Mi-am blestemat plamanii ca ma obligau sa respir. Am trecut prin ore, minute si secunde de cosmar. Am avut vise ce ardeau in flacari dimineata. Am inaintat spre tot ce ma putea ucide, rupe in bucatele si evapora de pe aceasta lume. Singura…

Oricum singura am fost intotdeauna. Cred ca am spus prea multe ca sa mai conteze ceva. Ochii mei, de fapt, dezvaluie adevarul chiar de vreau sa-l ascund. Si totusi… intr-o zi o sa privesc inapoi si poate o sa ma gandesc ca in anumite situatii trebuia sa ma port diferit. Care ar fi fost diferenta? As fi o persoana mai buna? As reusi sa schimb ceva? Deciziile pe care le facem ne definesc, dar uneori trebuie sa infruntam atat de multe inca clacam. Oamenii poate au asteptari prea mari. De la mine sigur au avut. I wish I was the verb ‘to trust’ and never let you done. But I’m not. Si din cauza asta am sfarsit prin a-i dezamagi pe toti. Poate multi dintre ei nici nu conteaza, dar m-am dezamagit pe mine.

Si sentimentul asta de neputinta, de inutilitate, de singuratate ma sfasie incet, incet. Singuratate, da, am spus singuratate! I wish I was a sailor man, with someone waiting for me. Pe mine cine ma asteapta ? Cine si-ar pierde timpul cu cineva ca mine? Am ajuns la concluzia ca tuturor le-ar fi mai bine daca nu m-as afla prin preajma.

Am avut acum cateva luni un vis groaznic: Am murit impuscata de catre bunicul meu. Partea ciudata este ca desi zaceam intr-o balta de sange, eram perfect constienta de ceea ce se intampla in jurul meu. Momentul in care au aparut parintii a fost groaznic ‘Aa, s-o ducem in casa’. Asta a fost reactia lor. La priveghi, toti cunoscutii treceau pe langa sicriu fara sa-mi daruiasca macar o privire, sa nu mai vorbesc de vorbe. Atata indiferenta, nepasare, de parca nu m-ar fi cunoscut. Sa vezi ca esti lasat in spatele de persoanele pe care le iubesti atat de mult este mai rau decat sa pasesti prin acele strazi ale iadului. Mi-e frica de visul asta. Mi-e frica pentru ca in ultima perioada asa m-am simtit si nu e nicio modalitate sa indepartez senzatia asta.

Nu vreau sa raman singura...

(Scuzati-mi absenta creativitatii. Incepusem bine. Am terminat prost si .. in lacrimi. Nu sunt capabila acum... si nici coerenta. Voi reveni in curand cu o postare mai inspirata.)