Creștin: Mă întrebam dacă ai câteva momente să vorbim despre Dumnezeu.
Ateu: Cum dorești. Dar să știi că sunt ateu, așa că nu va fi așa interesant.
Creștin: De ce ai început să nu mai crezi?
Ateu: Păi... am început să citesc. Cărți, nu Biblia pe care o ai tu în mână. Literatură: De veghe-n lanul de secară, Harry Potter, Codul lui Da-Vinci. Înțelegi tu, beletristică. Și problema mea cu Biblia știi care e? E greu de citit și de înțeles și pe lângă asta, nu are nici o poveste suficient de captivantă.
Creștin: Dimpotrivă. Eu cred că vei găsi cea mai frumoasă poveste citită vreodată.
Ateu: Unde-i acțiunea? Unde-i romantismul? Unde-s mașinile scumpe ce se ciocnesc? Staaaai, stai, nu face fața asta, glumeam. Ce vreau să spun este... cine naiba a scris chestia asta? Cine spune că ce e scris acolo e cu ceva mai adevarat decât ce aș scrie eu poate despre... Anglia. Nu am fost niciodată în Anglia. Iar cine a scris Biblia, nu a fost niciodată în Rai sau Iad. Înțelegi ce vreau să spun?
Creștin: Atunci... Dacă Dumnezeu nu există, noi cum am ajuns aici?
Ateu: Habar n-am. Habar n-am cum am ajuns aici. Știu doar că am făcut-o și că la un moment dat am început să filosofăm despre existența unor magicieni.
Creștin: Nu e vorba de evoluție. Dumnezeu ne-a făcut așa și să știi ca El nu este o ființa magică. Iar noi nu suntem făcuți să-L putem înțelege. E prea sus pentru noi.
Ateu: Ăsta nu e un argument deloc inteligent. Evoluția există iar știința a demonstrat-o.
Creștin: Măi, dacă noi am evoluat, atunci cum de încă mai există maimuțe?
Ateu: Come ooon, nu am evoluat din maimuțe! De cât timp ești tu creștin?
Creștin: L-am găsit pe Domnul când aveam 13 ani.
Ateu: Ah, da? Unde era ascuns?
Creștin: Ești obraznic.
Ateu: Și tu ești.
Creștin: O să ajungi în iad.
Ateu: Suntem în iad. Știi ce nu înțeleg eu? De ce a mai creat Dumnezeu Pământul? Adică.. El s-ar presupune că ne iubește pe toți, nu?
Creștin: Da.
Ateu: De ce tot haosul, toate distrugerile, tot răul din lume? De ce moartea? Care-i scopul în a crea ființe umane cu abilitatea să ucidă sute de oameni doar pentru că au un temperament mai... impulsiv?
Creștin: Liberul arbitru? Ai prefera să fim sclavii Lui?
Ateu: Liberul arbitru? Uraganul Katrina, cutremurul din Japonia.. Liber arbitru?
Creștin: Nu. Dar e nevoie și de ceva rău pentru a-i pedepsi pe...
Ateu: Și dacă ar fi vreodată un uragan sau un cutremur care să întâlnească o închisoare, de unde să scape în viață doar gardienii și una, două persoane nevinovate, poate aș crede ce-mi spui. Dar oamenii inocenți mor de asemenea. Copii, bebeluși nenăscuți, mulți mor.
Creștin: Ei plătesc pentru păcatele părinților lor.
Ateu: Când aveam 25 de ani, eu și iubita mea trebuia să avem un copil. Eram tineri și naivi poate, dar eram oameni cu adevărat buni. Ne ajutam vecinii să-și care bagajele în casă, dădeam mereu mărunțișuri nevoiașilor, făceam multe lucruri din inimă. Așa ca de ce a pierdut copilul?
Creștin: Îmi pare rău să aud asta. Dar pentru că erați necredincioși...
Ateu: Aha.. Deci îmi spui că dacă aș fi crezut în El, aș fi putut avea copilul ăla?
Creștin: Nu, nu asta am vrut să zic...
Ateu: Pentru că de cum a ajuns în spital... M-am rugat, omule. Chiar m-am rugat. Îi spuneam Dumnezeului tău lacom că îi doresc pe amândoi în viață. Și știi ce? Niciun răspuns, la dracu!
Creștin: Ascultă-mă ce am de zis și liniștește-te.
Ateu: Nu zău!
Creștin: Natura. Ea potrivește toate lucrurile, creează un echilibru. Iar designerul ei este Dumnezeu.
Ateu: Pentru că...
Creștin: E ca și când ai traversa un câmp și ai da peste un... ceas.
Ateu: Dacă ai traversa un câmp și ai găsi o piatră, ai presupune că piatra a fost întotdeauna acolo. Dar dacă ai traversa un câmp și ai găsi un ceas, vei presupune că a fost creat ca tu să-l găsești, că e o chestie complexă, servește unui scop anume și funcționează perfect.
Creștin: Da.
Ateu: Da, da, Teoria lui Paley, știu. Lasă asta. Uită-te la lume, violență, sânge. Nimic nu e potrivit cum trebuie. Animalele, de exemplu: Dacă ar fi un echilibru așa cum zici tu, bineînțeles că ar fi suficienți iepuri să hrănească toate vulpile, dar să se și mențină numărul de iepuri.
Creștin: Asta ar fi anarhie.
Ateu: Probabil. Dar nu putem asemăna lumea unui ceas. O putem asemăna cu... o lume. Și cum nu am asistat încă la crearea unei lumi, nu putem comenta.
Creștin: Deci admiți că nu poți găsi o altă explicație mai plauzibilă decât Dumnezeu.
Ateu: Și cu celelalte religii cum rămâne? Sunt ele greșite? Nu toate venerează același idol, doar cu nume diferite? Toți fac aceleași lucruri. Se roagă, urmează reguli, toți spera la Paradis. Uite, Budismul e totuși mai acceptabilă. No worries, no stress. Acceptă că există răul, că există durerea și se conformează. Se roagă la un anume tip, al cărui singur răspuns e să dea din cap în tăcere. Seriously? N-are niciun sens. Și oricum, grecii antici, romanii au fost pe lume de dinaintea ta. Plus că zeii lor erau mult mai amuzanți.
Creștin: Atunci cum explici? Lumea, pe tine, totul.
Ateu: Ți-am zis că nu am nevoie să fac asta. Când sau cum sau unde nu ma interesează. Am prezentul. Și dacă mă înșel, o să ard bucuros în Iad, amintindu-mi de tine și de cum probabil tu o să te bucuri de rai.
Creștin: Nu ai prefera mai degrabă să crezi în Dumnezeu și să te înșeli, decât să nu crezi în El și să te înșeli, arzând în iad?
Ateu: Prietene, dacă ăsta-i motivul pentru care tu crezi - care, să fim sinceri, e cam egoist - atunci nu e mai probabil ca tu să ajungi mai repede în iad?
Notă: Să nu se înțeleagă faptul că înclin în favoarea vreunei părți. Believing in God does not mean I am brain-washed or ignore logic. Da, cred în Dumnezeu. Dar doar în El. Religiile mi se par fascinante doar pentru ca fac parte din cultura și civilizația unui popor, dar sunt irelevante pentru mine. Iar Biserica... consider că cu cât se discută mai mult despre ea, cu atât se va desacraliza mai repede, nu doar în România, ci pretutindeni.
Blog Power 39 ne invită să discutăm despre Credință - reală sau falsă, temă propusă de Ana-Maria.
Alte articole: Falsitate și exagerare, Credință și religie, Eu zic... da' sa nu ma traznesti, Accesul la informatie
Noa serbus.
RăspundețiȘtergereUn articol ce mi-a plăcut. Este în acelaşi timp un articol ce mi-a amitit un dialog ce l-am avut cu mai mult timp în urmă. IO ortodox, El... n-are importanţă, dar avea în mână o Biblie şi sta pe o bancă în calea mea. Mi-a cerut să dialogăm puţin. Am acceptat şi a început un dialog pe teme religioase. I-am spus de la bun început că sunt ortodox şi l-am întrebat ce religia a avut înainte de a fi ce este. Mi-a răspuns: ortodox. L-am întrebat de ce a renunţat la ortodoxie. Mi-a spus motiviu apoi din discuţie ăn discuţie am făcut afirmaţia că Dumnezeu acceptă relele şi că dacă ar vrea ar putea opri orice război, dar nu vrea pentră prin războaie ne pedepseşte. S-a sculat de pe bancă spunând că nu poate discuta cu mine pentru că-L fac resposabil de Dumnezeu de relele ce sut pe pământ. De atunci nu am mai fost oprit de "creştini".
Cred ca multi dintre noi am avut cate un astfel de dialog si asta pentru ca religia impreuna cu credinta este si va fi in continuare un subiect de actualitate. De asemenea mai cred ca niciodata nu va putea fi epuizat si pentru mine asta e un lucru nu tocmai bun.
ȘtergereInteresant dialogul expus/imaginat de tine! Probabil proverbul ''multe si nientelese sunt caile Domnului'' s-ar aplica perfect ca raspuns pentru acest dialog! Eu zic ca suntem ''prea mici'' si nestiutori sa intelegem astfel de taine, sa cautam si sa gasim explicatii, ne putem preface ca am gasit explicatii, insa realitatea poate fi alta, mereu! :)
RăspundețiȘtergereEu sunt de acord cu afirmatia pe care i-am atribuit-o crestinului din poveste: "Noi nu suntem facuti sa-L putem intelege. El e prea sus pentru noi."
Ștergereda, tocmai asta ziceam si eu, doar ca am folosit mai multe cuvinte :))
ȘtergereImi place articolul asta. As scrie si eu, dar nu am taslent. Articolul mi-a adus aminte de o intamplare persoanala.
RăspundețiȘtergereNu este vorba de talent, ci doar de capacitatea de a-ti putea exprima un punct de vedere pe o tema data.
ȘtergereAi putea chiar sa-ti povestesti intamplarea.
vad ca te-ai gandit la toate intrebarile si posibilele raspunsuri. Daca ai fost capabila sa sustii ambele parti cu argumente clar esti undeva la granita "sentimentelor" :) sa ne facem un club ?
RăspundețiȘtergereDa, cred ca toti oamenii "cu cap" ar trebui sa fie la granita asta. "Nici prea-prea, nici foarte-foarte" =)))
ȘtergereSi mie mi se par cam de necrezut ce se spune in Biblie si nu numai in Biblie, dar cred in Dumnezeu. Totusi, ceva acolo sus tot exista, un creator ce ne vrea binele. si a avut el un scop cand ne-a creat :-??
RăspundețiȘtergereE mult de discutat pe tema asta, dar cred ca cel mai bine e sa fim asa, la mijloc, fara sa dam in vreuna din extreme.
Ștergeree o insulta la adresa unui dumnezeu a afirma ca ar fi creat ceea ce suntem noi. personal sunt de parere ca un dumnezeu ar fi in stare de mult mai mult. ce ar crea un dumnezeu, ar fi incomparabil cu ceea ce suntem noi. noi suntem doar niste computere organice, care, atata timp cat sunt alimentate, functioneaza. cand apare un defect sau nu le mai alimentezi, it's over.
ȘtergereE aiurea daca tu consideri oameni doar niste computere organice.
Ștergereaiurea ptr. cine?
ȘtergereE aiurea ideea. Computerele nu gandesc singure, cum sa le compari cu oamenii?
ȘtergereFoarte tare dialogul. :D
RăspundețiȘtergereTu esti la granita, eu sunt de partea ateului :))
Da, stiu asta, mi-as dori totusi ca toti sa fim la granita. Cred ca e cel mai corect.
Ștergerela care granita? la granita prostiei?
ȘtergereSi eu cred in Dumnezeu,dar nu pot sa cred in biserica,in biblie,pur si simplu nu pot,cred in Dumnezeu ,cel pe care il simt.Mi se pare ca ai avut o idee geniala sa faci un dialog,asa ai expus ambele pareri,si ale celor care cred si ale celor care nu cred,a fost o intrebare la un momendat pusa de crestin:"Atunci...Daca Dumenezeu nu exista,noi cum am ajuns aici?" exista mai multe studii care ma rog au niste posibile idei pentru care noi am ajuns aici ,de exemplu Stephen Hawking sustine ca: "Atâta timp cât există o lege a gravitaţiei la nivel cosmic, Universul poate să se formeze singur. Nu este necesar să-l invocăm pe Dumnezeu care a "aprins" fitilul şi a creat Universul",are mai multe teorii interesante,nu neaparat despre asta,ci despre viata,mie mi-a placut sa le citesc.Stiu ca ceva gen ultima fraza a crestinului era un citat,cred ca al lui Pascal si mi-am amintit imediat de el si mi se parea foarte interesant citatul,dar acum a inceput sa mi se para egoist :)),uite asa suna citatul,cred ca il stiai :Daca Dumnezeu nu exista si tu ai crezut in El, nu ai pierdut nimic. Dar daca Dumnezeu exista si tu nu ai crezut in El, ai pierdut totul!".Foarte interesanta postarea ta,altfel nici n-as fi scris atat de mult in comentariu.
RăspundețiȘtergereImi place ca ai scris asa mult, intotdeauna m-am simtit bine cand un simplu articol al meu poate dezvolta o intreaga discutie si poate rascoli gandurile cititorilor mei.
ȘtergereFoarte tare citatul lui Pascal, exact asta am vrut si eu sa exprim prin ultimele doua fraze, doar ca evident, Pascal a zis-o mult mai bine ca mine.
Sa-ti zic drept, nu prea am citit teoriile lui Hawking, dar uite ca mi-ai dat niste idei, o sa-l trec pe lista mea.
Multumesc pentru comentariu si pentru vot!
"daca dumnezeu nu exista si tu ai crezut in el, nu ai pierdut nimic. dar daca dumnezeu exista si tu nu ai crezut in el, ai pierdut totul!"
Ștergere---------
si ajunge sa crezi doar in cineva, fara a sti cine e? la ce-ti foloseste? si ce sa nu pierzi?
interesant ca daca confrunti pe cineva cu intrebari, zice ca nu-l intereseaza chiar asa detaliat. important e sa functionam ca niste picupuri care redau din nou si din nou "fantasticele" asa zise citate ale marilor idi.. pardon, oameni ai timpurilor noastre. deci sa recapitulam. luati aminte oameni spalati pe cerebel! "daca dumnezeu nu exista si tu ai crezut in el, nu ai pierdut nimic. dar daca dumnezeu exista si tu nu ai crezut in el, ai pierdut totul!"
credeti bai, ca de nu...va ia...cine? dar nu va irositi timpul a va intreba in cine credeti, sau in cine va incredeti!
ps.ich ergebe mich!...um es salopp zu formulieren
Mi-a placut mult articolul tau.
RăspundețiȘtergereSuntem prea mici sa intelegem anumite lucruri, si tocmai de aceea cred ca ele asa trebuie sa ramana: neintelese. Cred ca daca le-am cunoaste ar disparea misterul si odata cu el speranta.
Cunosc destul de multe persoane care au citit Biblia si imediat dupa asta s-au declarat atei. De ce? Probabil e o "poveste" mult prea greu de inteles pentru unii. Sau cine stie? Ideea e ca Biblia trebuie interpretata nu neaparat inteleasa. Nu poti lua cuvant cu cuvant ceea ce sta scris acolo, altfel ar fi absurd sa crezi ca suntem urmasii lui Adam si Eva, care nu au avut decat doi fii ...
Asta cu Adam si Eva e pentru mine cea mai mare dilema din toata Biblia. Si chiar de-ar fi avut mai multi copii, dintre care si fete, nu ar fi fost incest? Asta ar insemna ca suntem descendentii unor pacatosi. Sau poate religia are o explicatie mai logica pe care nu o stiu eu.
ȘtergereEu una nici macar nu am citit Biblia intreaga, dar mi-a ajuns din ce am aflat la orele de religie, la care eram destul de atenta la scoala sau de la slujbele ocazionale la care mai participam.
dar de unde pana unde ideea ca incestul e un pacat? si ce e acela pacat? pacat impotriva cui? a unui ipocrit care iti spune sa nu ucizi, insa el insusi comite crima? ce fel de dumnezeu e acela care e in stare sa creeze fiinte, dar cand ajunge sa le imbrace nu gaseste o cale mai morala decat cea de a sacrifica o fiinta pentru a imbraca-o pe alta. culmea nu? omul secolului nostru a ajuns sa descopere poliesterul ptr. a se imbraca, insa un dumnezeu ajuge sa ucida ptr. a confectiona niste haine. cine e acel timpit numit dumnezeu? cine ne-a bagat pe gat cartzulia asta? a cui testament e? si de ce-si lasa testament daca cica chipurile e nemuritor? iudeii ne-au f***t in cel mai halal stil posibil, iar cre(s)tinii au pus botul.
ȘtergerePrima fraza a ta m-a cam frapat si imi pare rau dar nu reusesc sa ma adun si sa-ti inteleg restul comentariului.
Ștergerete-a frapat? ...wow...da cum de-a reusit a te frapa, atata timp cat nu emitea nimc diferit de ideea data de tine? citez: "If Adam and Eve only had two sons, how are we descended from them?"
ȘtergereINCÉST, incesturi, s. n. Legătură sexuală, oprită de legile juridice și morale, între părinți și copii sau între frați și surori. – Din fr. inceste, lat. incestus.
PĂCÁT s. 1. v. vină. 2. greșeală, Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești
sa inteleg ca dexul nu stie ce explica? de ce s-au mai inventata doua notiuni diferite daca incestul = pacat? eu vad ca difera. oare te va frapa si asta?
Hmm, dar cred că tema ediţiei curente merge mai mult în direcţia "Dumnezeu şi religia" decât "religia şi ateismul". Tu ai ales ultima pereche iar de acolo ai particularizat la ce te-a durut pe tine sau ce a fost mai aproape de tine: creştinismul. Altfel, există multe religii care rezolvă dilemele creştinului tău. În hinduism de exemplu se consideră că spiritul se reîncarnează de nenumărate ori, context în care diferitele nenorociri (sau din contră, "norociri") care se abat asupra lui sunt rezultatele acţiunilor lui din trecut, unde trecutul înglobează şi celelalte vieţi. Nimeni nu suferă pentru ce au făcut alţii ci pentru ce a făcut el, aşa zisa lege a karmei, asta evident că rezolvă situaţiile nevinovaţilor care aparent suferă pe nedrept sau a vinovaţilor care scapă nepedepsiţi (de justiţia umană), de asemenea rezolvă şi dilema unui iad şi rai unic în care un simplu criminal va suferi la fel cu Adolf Hitler care a comis genocid, mai mult, în care unor fapte finite li se va răspunde prin răsplată sau osândă veşnică, eternă.
RăspundețiȘtergereÎn ce priveşte nedumerirea ta cu Adam şi Eva, capitolul respectiv din Geneză este o metaforă. Doar nu crezi că exista un copac, care producea mere (apropo, de ce nu banane sau smochine? Era clima cam ca la noi în Paradis?) şi un şarpe a ademenit-o pe Eva etc. Cred că Adam şi Eva sunt o condiţie a omului, "primii oameni" are conotaţii calitative şi nu cronologice. De altfel dacă o să citeşti atentă o să surprinzi diverse pasaje semnificative, spre exemplu după ce Cain îl omoară pe Abel este pedepsit de Dumnezeu să nu mai fie primit de nimeni, să devină fugar etc, şi este marcat cu un semn astfel încât toţi să îl cunoască, după care el pleacă în lumea largă sau aşa ceva. Ori dacă citeşti biblia ad-literam Cain şi Abel sunt primii doi copiii ai Evei. În orice caz, restul populaţiei trebuie să fi fost rudă de gradul I cu ei. Deci nu mai citit Biblia ad-literam că nu-i aşa.
Eu am si precizat intr-un comentariu ca nu am citit Biblia intreaga, ci doar anumite pasaje. Nu am stat si nici nu am de gand sa stau sa o descifrez/ interpretez. Faza cu copacul si sarpele, sa fim seriosi, cred ca o majoritate fabuloasa din cei ce sunt adepti ai invataturilor Bibiei nu o cred metafora, ci o iau ca atare, exact cum e scrisa acolo. Pana la urma, Biblia e atat de plina de fabulatii ce se vor adevarate, incat de ce nu ar si fost si Eva intr-adevar ademenita de un sarpe?
Ștergere"Dumnezeu si religia" e forma interpretata de tine a temei pentru editia asta, eu clar am interpretat-o altfel si cred ca m-am apropiat destul de mult de lucrurile pe care le punctase Ana-Maria in cele trei intrebari.
Evident ca toate religiile se completeaza una pe alta. Ce nu poate explica una, inventeaza alta. Si spun "inventeaza" pentru ca niciuna nu are dovada clara a ceea ce serveste oamenilor. Cred ca daca toate religiile din lume s-ar combina intr-una singura, atunci intreaga stiinta ar pali in fata mai marii creatii :))
Nu, sunt multe metafore în Biblie. Mai ales capitolul Genezei este foarte important, presupun că nu l-a scris Moise după o beţie cruntă. E plin se simboluri. De altfel există o legătură destul de uşor intuibilă între această cădere a omului şi sexualitate, mă mir că n-ai remarcat-o, dar mitul în sine e mai complex. A, că mulţi interpretează ad-literam că era o grădină cu pomi fructiferi, bun, şi ce-i cu asta? Îi dă mai multă credibilitate acestei variante? Pentru că sunt mulţi care cred asta?
ȘtergereZiceam că tema "ştiinţă vs religie" a mai fost, aici mi s-a părut mai mult "necesitatea credinţei şi posibilitatea de a crede fără intermediul dogmelor sau al religiei".
Dovezi n-o să-ţi dea nici măcar Dumnezeu, în sensul că credinţa vine de la a crede şi este prin asta o facultate a sufletului, nu a minţii. "Crede şi nu cerceta" e o formulă care într-un fel demonizează mintea ştiinţifică, argumentativă şi asupra căreia poate merită meditat... :)
Eu nu pot sa ma gandesc la religie si credinta fara sa le pun automat in balans cu stiinta.
ȘtergereGeneza poate fi, intr-adevar gandita in multe feluri. Multi oameni sunt neplacut impresionati de faptul ca stiinta considera aparitia vietii fara Dumnezeu, ca un proces foarte complicat de autoorganizare a materiei. Asta inseamna ca ea discuta problema genezei fara interventia directa a unui Dumnezeu.
Totusi, stiinta nu a pus in discutie si nici nu a negat vreodata existenta unui Creator, asa cum multi cred.
Dimpotriva, cu cat stiintele moderne patrund mai adanc in miezul lucrurilor, cu cat incep sa se inteleaga mai bine legile naturii, cu atat mai mult se releva infinita inteligenta care guverneaza natura.
Deci se admite posibilitatea existentei unui Creator, considerand viata si tot ce tine de ea niste miracole ce niciodata nu vor putea fi explicabile.
Nu vor putea fi explicate* nu explicabile şi ba da, sunt explicabile, adică se pot explica şi probabil la un moment dat vor fi şi explicate de ştiinţă. Doar că dacă te preocupi excesiv de materie, cum să ajungi să explici spiritul? Dacă studiezi noaptea, cum altfel să găseşti ziua decât foarte greu? Însă ai dreptate, încet-încet ştiinţa modernă se apropie de concluzia că există şi altceva în spatele acestei materii sau a acestei nopţi, chiar dacă majoritatea cercetătorilor sunt încă obtuzi şi refuză să creadă ceea ce le depăşeşte convingerile materialiste.
ȘtergereStii unde voiam sa duc eu dicutia asta? Scopul era de fapt sa-mi dau seama tu spre ce parte inclini. Daca tu crezi sau nu. Sau in ce crezi. Nu ai fost prea explicit (mai deloc, de fapt) nici in articolul inscris, asa ca nu mi-am putut da seama si sunt chiar curioasa. :)
ȘtergereEste clar ca cel care il cauta pe Dumnezeu il va gasi doar in sufletul lui, nu in Biblie sau in biserica. Cei care nu il cauta nu stiu daca il pot gasi. Lucruri fara explicatie sunt multe, dar a presupune ca toate au fost create de aceeasi entitate este putin... ilogic. Dumnezeu a creat doi oameni si natura. Oamenii au creat lumea. Sesizezi diferenta?
RăspundețiȘtergereP.S.: foarte tare ilustratia :))
RăspundețiȘtergereSi mie mi-a atras atentia poza :)
ȘtergereDe ce e ilogic sa presupui ca sunt create de aceeasi entitate daca nu le poti gasi alta origine? Tocmai pentru motivul asta eu cred in El.
Daca nu le poti gasi alta origine nu inseamna ca au doar o singura origine plauzibila. Poate nu stii inca destule. Stiinta are cate o explicatie pentru majoritatea lucrurilor, dar acolo unde nu exista nu spune nimeni ca a fost vorba de mana lui Dumnezeu, ci ramane un mister pana se pot aduna mai multe date din cercetari. In ultima vreme se studia nasterea Universului, ori daca Dumnezeu l-ar fi creat, oamenii nu ar fi stiut cum ar putea fi acest lucru posibil. Asta daca nu cumva Dumnezeu ne-a creat intru totul in imaginea lui si am putea deveni in viitor dumnezei la randul nostru... dar cine crede aceste lucruri posibile?
ȘtergereNu, stiinta nu are o explicatie pentru majoritatea lucrurilor. Din contra, cu cat avanseaza mai mult, cu atat oamenii de stiinta realizeaza ca apar din ce in ce mai multe mistere ce vor a fi elucidate.
ȘtergereGeneza din Biblie clar are legatura cu Cosmogonia. Asa cum zicea si Lotus mai sus, probabil ca unele chestii trebuiesc interpretate si nu luate ad-literam.
Sa devenim noi Dumnezei e absurd, desi unii chiar si in ziua de azi si intr-o societate ce se vrea a fi moderna, tot mai incearca sa o faca.
Iar in acest caz, ceea ce nu poate explica stiinta dovedeste inca o data cat de mic este omul, chiar daca se crede mare. Este ironic, ca de obicei. Si atat oamenii de stiinta, cat si clericii nu pot dovedi geneza, cosmogonia si alte astfel de teorii care preceda lumea noastra. Cu un Dumnezeu deasupra sau nu, noi suntem aici. Sau macar avem impresia ca suntem.
ȘtergereFelicitări pentru câștigarea Blog Power. Te așteptăm cu noua temă
RăspundețiȘtergerehttp://www.mostwantedblog.org/2012/09/16/blog-power-40/
Multumesc :D
ȘtergereFantastic articol! eu ma abtin sa comentez, ce pot sa spun e ca... credinta o purtam in suflet ;))
RăspundețiȘtergereScurt si la obiect :)
Ștergerein lumea in care traim cam toate tampeniile sunt catalogate a fi fantastice.
ȘtergereDe ce mai stai aici daca ti se pare o tampenie?
Ștergerece are de-a face statul cu tampenia? sa inteleg ca in lumea in care traim trebuie sa aplaudam prostia?...doar ptr. ca e catalogata a fi fantastica?
ȘtergereSincer chiar nu stiu ce sa mai zic :)
RăspundețiȘtergereIn seara asta nu prea am multe cuvnte :(
Nu e nevoie sa spui nimic, doar iti multumesc pentru vizita.
ȘtergereEsti bine?
Bună , Bianca !
RăspundețiȘtergereFoarte interesant dialogul , n-aş putea preciza cine îşi punctează mai bine convingerile şi în mare ambii au dreptate . Ce să spun , eu sunt ateu , dar genul care nu crede în iad , rai , plăţi şi pedepse şi mai ales că totul se întâmplă cu un scop . Am citit biblia de două ori , o dată ca lectură şi apoi printre rânduri şi sunt de acord că un cineva acolo a existat la început pentru că la modul cât mai simplu gândit orice a evoluat , ceva din altceva şi totuşi un ceva primordial a existat pentru că poţi merge cu evoluţia până într-un punct şi atunci îţi pui întrebarea : cine a creeat punctul primordial , din neant ? nicidecum şi chiar dacă ar fi aşa cine a creat neantul ? şi nu neaparat o divinitate .
Felicitări sincere !
Buna Sorin si multumesc!
ȘtergereDaca un ateu, asa cum spui tu ca esti, ramane neutru in fata unui dialog ca asta, inseamna ca articolul a avut unul din efectele dorite, pentru ca asta a fost scopul: să existe un echilibru intre cele doua tabere.
Să știi ca am observat faptul că multi după ce citesc Bilbia, iși pierd credinta. Cred ca asta a fost si motivul pentru care eu am refuzat mereu sa o citesc. Poate de teamă ca mi s-ar parea prea absurda. Asa ca am preferat sa gasesc in mine credinta de care am nevoie, nu in carti.
Nu cred că are legătură cititul Bibliei cu credinţa , ci mai degrabă eu ştiu , educaţia , viaţa şi influenţele ei . Biblia poate fi considerată foarte bine hrană pentru suflet , mai ales dacă o citeşti pentru a o înţelege . La fel de bine nu cred că are legătură cu credinţa pentru că aceasta aşa cum am mai zis , aceasta se cultivă în suflet .
ȘtergereEu am crescut într-un mediu , cum să spun , lipsit de credinţă oarbă şi deaceea tind să fiu mai logic dar , repet , admit că există mâna cuiva asupra noastră chiar dacă o gândesc pur ştiinţific .
Avem nevoie să credem în ceva , ne motivează şi aici credinţa îşi are rolul bine conturat mai mult sau mai puţin în fiecare , iar din punctul ăsta de vedere credinţa poate îmbrăca o infinitate de aspecte .
Eu nici macar hrana pentru suflet nu o consider. Foarte bine ai punctat viata, educatia si tot ce ne influenteaza. Adevarat. Tu ai trait in mediu lipsit de credinta, eu intr-unul in care se frecventeaza totusi bisericile si desi nu e credinta oarba, e atmosfera aia de "azi e o sarbatoare, azi ar trebui sa fim impacati cu noi insine" sau "azi e post, ar trebui sa ne curatim sufletele".
ȘtergereMa pregateam sa contrazic putin ideea ta de a fi ateu, gandindu-ma ca daca tu crezi totusi in ceva ce a creat totul, inseamna ca totusi CREZI in ceva. Dar cum ai precizat ca e pur stiintific, nu are totusi nicio legatura cu credinta.
Desi intr-o oarecare masura stiinta nu poate evolua fara credinta, iar credinta ar fi absurda fara stiinta.
stiinta, e doar ce ti-au permis iudeii sa afli. adica aproape nimic. si din acel nimic, ar trebui sa te intrebi cat la suta are de-a face cu adevarul.
Ștergere"biblia poate fi considerata foarte bine hrana pentru suflet"
Ștergere.....
daca tot veni vorba de hrana, e cunosct faptul ca "esti ceea ce mananci". adica daca hrana e ipocrita devii un ipocrit. asa se explica faptul ca elita ipocritilor o gasesti acolo unde se foloseste biblia ca hrana. de ce? simplu. caci atata timp cat dumnezeul bibliei e un ipocrit, urmasii lui nu pot fi diferiti.
hai sa analizam si celebra idee emisa mai sus, jumatatea careia deja o analizasem, dar sa analizam acum si partea a doua dintr-o alta perspectiva.
Ștergeredeci, reluam ideea:
"biblia poate fi considerata foarte bine hrana ptr. suflet" ptr. ce? ptr. SUFLET. bun...pana aici am priceput. continuam:" nu cred ca are legatura cu credinta, ptr. ca, aceasta, asa cum am mai zis, aceasta se cultiva in suflet" unde se cultiva? in SUFLET. bun.
deci, dupa logica sanatoasa a lui SoriN, ceea ce hraneste sufletul nu are legatura cu ceea ce se cultiva in suflet.
heeeelp jasinna, i need the red pill!!!!!!!!!!!!!
Multi stii de ce cred in El? Pentru ca simt nevoia de o explicatie, de o siguranta. Pana si eu o fac, poate din motivul acesta. Trebuie sa atribui oarecum existenta mea unei explicatii cat de cat plauzibile,nu? Un timp eram asa fanatica religioasa.... nici nu-ti spun. Dar dupa ce am descoperit cat de corupta e lumea in ziua de azi,si sunt putine lucrurile ramase intacte...sau aproape deloc.
RăspundețiȘtergereCine ne garanteaza ca cel care a tradus Biblia (pentru ca da, a fost un barbat) nu a modificat nimic in ea dupa bunul plac? Si nu vreau sa credeti ca sunt sexista, insa chiar nu-mi vine sa cred ca femeia a fost creata ca sa se supuna barbatului si tuturor vietuitoarelor de pe pamant, sa fim seriosi. Si asta e valabil in toate religiile,nu numai in ortodoxie...
Da, stiu ca faceai parte dintr-un grup al bisericii, de ce ai renuntat? Nu cred totusi ca din cauza ca ai aflat adevarul despre coruptie. Am o prietena care in "tinerete" era si ea obsedata de lucrurile astea duhovnicesti, insa a inceput sa calatoreasca mult, sa se plimbe si sa se distreze si asta a facut-o s-o lase mai moale. Acum e un om normal.
Ștergere@Bianca Badea
RăspundețiȘtergereTotusi, stiinta nu a pus in discutie si nici nu a negat vreodata existenta unui Creator, asa cum multi cred.
Hai sa consideram ipoteza conforma careia tu esti o criminala care a iesit intr-o noapte prin oras, a prins un cerşetor, l-a ucis, l-a torturat, dupa care l-a facut bucati si l-a dat de mancare pestilor din Dambovita. Stiinta nu a pus in discutie aceasta ipoteza si chiar daca ar face-o n-ar putea sa nege in vecii vecilor aceasta ipoteza.
Ei bine, acesta nu e un motiv suficient pentru ca noi sa credem ca esti o persoana periculoasa si sa te incarceram, la fel cum nu avem de ce sa credem ca exista vreun "Creator" doar asa pentru ca stiinta n-a negat ipoteza. Daca cineva vrea sa te bage la racoare trebuie sa aduca probe care sa arate ca tu ai comis vreo crima, nu sa ne abureasca cu faptul ca nu putem demonstra noi contariul. La fel, daca vrei sa afirmi ca existenta unui d-zeu este credibila, aduci probe si dovezi, nu ne aburesti cu ce a facut si n-a facut stiinta pana in ziua de astazi.
Procedeul pe care l-ai folosit in fraza de mai sus se numeste "shifting the burden of proof" si este un procedeu ilogic.
Dimpotriva, cu cat stiintele moderne patrund mai adanc in miezul lucrurilor, cu cat incep sa se inteleaga mai bine legile naturii, cu atat mai mult se releva infinita inteligenta care guverneaza natura.
Daca toate legile naturii ar fi impuse de o anumita inteligenta atunci acea inteligenta ar fi una submedie. Evolutia prin selectie naturala lucreaza cu algoritmi suboptimali pe care inteligenta umana ii poate depasi.
http://www.youtube.com/watch?v=cO1a1Ek-HD0
Asta ca sa nu vorbim despre faptul ca 99,9% dintre speciile care au existat vreodata pe planeta asta sunt disparute momentan, unele prin catastrofe planetare de mare anvergura. Nu suna prea inteligent.
Deci se admite posibilitatea existentei unui Creator, considerand viata si tot ce tine de ea niste miracole ce niciodata nu vor putea fi explicabile
Asta e o alta eroare de logica numita argument prin ignoranta. Faptul ca niste lucruri nu sunt explicate sau nu sunt explicabile nu reprezinta dovezi pentru absolut nimic.
Voi credinciosii aduceti acest argument de zeci secole si crede-ma ca pe la o vreme devine obositor sa vezi cum oamenii repeta aceeasi aberatie la nesfarsit.
In antichitate nu se stia cum functioneaza dinamica placilor tectonice, miscare planeteleor, regimul climatic, fulgerele sau bolile si toate acestea erau puse pe seama lui D-zeu. Acum toate aceste lucruri sunt cunoscute si e clar ca nu-i vorba de nici un D-zeu. Poate ca pe tine te incalzeste sa iti explici orice necunscuta cu D-zeu a facut-o (prin magie) insa asta nu e o explicatie care sa aiba vreo valoare practica.
Believing in God does not mean I am brain-washed or ignore logic. Da, cred în Dumnezeu
Oamenii sunt recunoscuti pentru modul in care aceeasi logica care ii serveste sa faca calcule complicate si sa rezolve probleme complexe ii paraseste atunci cand e vorba de subiecte de care sunt atasati emotional in vreun fel sau in altul. Tu nu poti fi nici obiectiva si nici logica in ceea ce priveste existenta lui D-zeu din simplul motiv ca iti place ideea ca exista unul mai mult decat cea contrarie. Chiar tu afirmi asta. Daca vrei sa afli la ce sunt bune creierele oamenilor, cat de inteligenti suntem si cat de precisi, atunci citeste despre fiecare bias de cognitie in parte si ai sa vezi cate de mult conteaza ceea ce vrei tu sa fie adevarat atunci cand e vorba de ceea ce este .. adevarat.
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_cognitive_biases
Iti multumesc pentru vizita si pentru comentariu, mai ales. Este parerea ta (destul de inversunata) si o respect, insa, citindu-ti o parte din blog, realizez ca nu va duce nicaieri o posibila discutie a noastra pe tema asta. Asa ca prefer sa nu-ti raspund cu argumentele pe care le-as avea la ceea ce ai zis, ci doar sa ma bucur ca ai trecut pe aici.
ȘtergereO seara frumoasa!
articolul e o flecareala nonsens. se discuta despre un asa zis el care nici macar nu e analizat. totul se invarte in jurul credintei sau a necredintei, fara a se analiza ceea ce ar fi defapt cel mai important. credinta in cine? cine e acel el? si adica ce sa crezi sau sa nu crezi?
RăspundețiȘtergerea analizat careva cine e acel el? ce caracter are? e o entitate in care se poate avea incredere, ca sa se poata zice ca ai crede? e o entitate de cuvant, sau una care se contrazice?
De ce as analiza toate lucrurile astea daca nu ma intereseaza?
Ștergereadica postezi un articol despre o tema care nu te intereseaza....wow
RăspundețiȘtergere