Badea Bianca. Un produs Blogger.

vineri, 26 octombrie 2012

Nu scriu despre tine


Astăzi nu o să scriu despre tine.
În schimb o să scriu despre nisipul sărat din fața casei bunicului și despre culoarea valurilor la apus: aurii și sângerii în lumina razelor. O să scriu despre cum am intrat printre ele îmbrăcată în mijlocul iernii și cum atingerea lor de gheață mi-a furat suflul, mi-a paralizat pielea și mi-a amorțit plămânii. O să scriu despre singura amintire pe care o am: să fiu aruncată dintr-un val în altul ca un copil ce își plimbă bucata de pâine dintr-o mână în alta. O să scriu despre toată durerea adusă la viața de inconștiența apelor tulburi ca în momentul când mi-am dat seama că o să te pierd, ghemuită pe mocheta din acea cameră veche cu unghiile înfipte în piele.

Nu, astăzi nu pot să scriu despre tine.
În schimb o să scriu despre perioada din spital, despre pereții palizi și inimile sterilizate, despre cum toate produsele de curățare din lume nu m-au putut scăpa de toate astea. O să scriu despre mirosul clorului pe care mi-l doresc picurat în ochi, în gură, pe piele și pe orice parte a mea imprimată cu urmele spitalului. O să scriu despre cearceafurile aspre ce-mi acopereau trupul deshidratat și cum ochii îmi erau prea lărgiți și prea goi. O să scriu despre mersul obosit al pacienților pe holuri și despre oamenii căzuți în baie, stând în fund, rezemați de piciorul chiuvetei, cu capul sprijinit în mâini - și eu printre ei. O să scriu despre agonia faptului ca te-am pierdut și despre nebunia ce m-a cuprins, despre cum visez în fiecare noapte că renasc din flăcări amare ce ling fiecare bucățică goală din mine. Așa cum ai făcut tu când m-ai cuprins la pieptul tău oceanic.


Dar nu, azi refuz să scriu despre tine.
În schimb o să scriu despre cum leneveam în câmpurile cu flori și cum priveam stelele. O să scriu despre cușca în care mi-am încuiat temerile și despre scutul ce mă apără de lume. O să scriu despre cum ridicam mâna să număr fiecare lumină de la orizont, știind că ar fi imposibil să reușesc dar încercam oricum. O să scriu despre cum obișnuiam să mă visez unduindu-mă odată cu flăcările focului și cum acum am ajuns să mă târăsc prin cenușa lui, înecându-mă în praf. O să scriu despre constelațiile din mintea mea, despre căldura palmei tale atingându-mi șoldurile și despre buzele tale urmând Calea Lactee spre gâtul meu.

Deci nu, am promis că azi nu scriu despre tine.
Nu o să apăs tastele scriind despre linia bărbiei tale sau despre umerii tăi drepți, nici despre zâmbetul tău cald sau fața zâmbitoare - despre nimic ce mă inspira la tine. O să scriu despre viață, despre dragoste, despre întreg raiul ce s-a hotărât să cadă peste mine strivindu-mă. O să scriu despre durere și teroare, despre mări reci ce s-au ridicat să mă cuprindă în străfunduri. O să scriu despre lumea dimprejurul tău, despre venele tale ce se încordau de fiecare dată când te supăram și mă împingeai din brațele tale. O să scriu până când o să mi se îngingă laptopul și o să-mi sară tastele, o să scriu până când o să ma dizolv în durere și pănâ să realizez ca mintea mea, inima mea, privirea mea, viața mea mi-au fost furate și fără legătură cu subiectul...
Întotdeauna o să scriu despre tine.
Sursa foto

21 comentarii:

  1. Incredibil haos! Un amalgam de trairi si sentimente, dar parca are totusi o tinta clara. Si pare atat de ireal pe cat de veridic si personal se sfarseste. Ma intreb de unde atata tristete, totusi...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cat de frumos ai scris :)
    Desi recunosc ca a fost putin trist..

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu o sa scri ,dar totusi ai scris ...cred ca e inevitabil.Dar mi-a placut mult.

    RăspundețiȘtergere
  4. M-ai facut sa ma gandesc la anumite trairi...
    Blogul e genial si imi place mult postarea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu ai scris despre el, ai scris despre ceea ce inseamna el.

    RăspundețiȘtergere
  6. De ce ai fost in spital Bianca?
    Uite, hai sa te fac sa zambesti ;)

    http://adelinailiescu.wordpress.com/2012/10/28/eu-vara-nu-mor/comment-page-1/#comment-2481

    RăspundețiȘtergere
  7. Bianca, sunt alaturi de tine, imi place cum scrii, si te astept si pe YM, cu mare drag!As vrea sa-ti propun o colaborare!

    RăspundețiȘtergere
  8. Sper că și trupul și sufletul tau sunt mai bine azi...O zi minunată! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. :) postarea asta m-a facut sa zambesc.
    nu, nu o sa scrii despre el. si, cu toate astea, se regaseste in fiecare rand, in fiecare gand care iti curge pe hartie.

    RăspundețiȘtergere

Va ascult!