Cântecul nostru

Dă-mi o scrisoare, compune-mi un cântec,

Prinde-mi fluturii, nebunii, din pântec.

Șoptește-mi firav la ureche sonete,

Umple cu-amintiri ale inimii casete.

Trezește-mă din somn cu a ta voce plăpândă

Când soarele-și trimite furiș lumina pe-o rază blândă.

Găsește-mi mâinile în așternutul dimineții

Și prinde-le și strânge-le și ia-le paloarea gheții.

Du-mă în brațe aievea, cufundă-mă-n verde,

Iarba crescută adie, în ochii-mi mi se pierde.

Romeo, Julieto! V-ați răsuci-n morminte

Văzând cum o iubire mai mare se aprinde.

Și Făt-Frumos, nemernic el se uită de pe cal

Cum lin, pe mână-ți simt sărutul epocal.

Noi am trecut prin luni și ani

Și-am străbătut și timp, și-ajuns-am la romani

Ca Jupiter și Iuna ei ne-au recunoscut

În Hera si Zeus la greci ne-am prefăcut.

{un cântec de dragoste cântat într-un morman de gunoi

când luna se pierde, se stinge... cu noi}