Badea Bianca. Un produs Blogger.

joi, 27 decembrie 2012

De-a-ndoaselea


17. Miroase a pastile și a metal sterilizat.
Mă urc în patul lui Andrei, chiar dacă asistentele mi-au interzis asta. Închide ochii și mă strânge tare în brațe, și spune că atunci când nu mă poate vedea, mai bine pretinde că nu am existat niciodată.

15. Mă invită în mansarda casei, îmi arată priveliștea și începe să mă gâdile neașteptat. Mă zbengui un pic, fug, apuc o pernă și arunc înspre el. Încearcă să se țină de măsuță dar cade pe podea cu un zgomot de pardoseală scârțâind. Nu am observat ochii lui încețoșați dându-se peste cap sau strigătul de ajutor ce s-a auzit, care ar putea sau nu să fi fost al meu.
Apoi la spital m-a chemat și și-a cerut scuze că a păstrat secrete față de mine, iar doctorii s-au lansat în o grămada de explicații despre cancerul lui.
Ochii lor erau triști.


13. Noi umbre au apărut în ochii lui, umbre care nu ar trebui să fie acolo. Dar îmi arată zâmbetul lui cuceritor și mă acoperă în sărutări și îmbrățișări.
- Sunt îngrijorată pentru tine. Ai pățit ceva?
- Da. M-am îndrăgostit de tine. Și nu doar atât. Te iubesc al naibii de mult. O să-ți amintești asta?
- De ce vorbești așa? Plănuiești să pleci undeva? încerc eu să-l tachinez.
Da.
- Unde?
Nu-mi răspunde și încep să cred că a adormit până când îi observ ochii mari, deschiși, umezi.
- Vorbește cu mine...
 - Nu-i nimic de zis, și îmi închide ochii.

11. După câteva luni, mi se pare imposibil să memorez toate minunatele secunde pe care le-am petrecut împreună. Râsul lui puternic, bătăile cu zăpadă, plimbările prin parc, felul în care pronunță anumite cuvinte, ca și când i-ar fi teamă că dicția lui îi va aduce mereu o imagine proastă.
Știu că detaliile astea sunt insignificante și că nu ar trebui să îmi ocup mintea cu ele.
Știu totuși că o voi face întotdeauna.

9.  Aproape că nu realizez când mă ia de mână pentru prima oară, simțindu-i atingerea atât de fină.
- Nu o să mă rup, îi spun, strângându-i degetele.
- Poate tu să nu-mi rupi mie degetele, spune cu un rânjet pe față, dar nu-i nimic, am o grămadă.
- Da, și am tot timpul din lume să mă ocup de toate, și începe să râdă la gluma mea.

7. A trecut o săptămână și trei zile de când am învățat culoarea preferată a prietenului meu, mâncarea favorită și ce vrea să fie după ce își termină studiile.
Roșu, plăcinta cu mere, viu.

5. Nu știu de ce am acceptat să ies la o plimbare cu străinul ăsta nou apărut. Îmi deschide ceremonios ușa mașinii și mergem pe o străduță.
- Unde suntem? îl întreb, dându-mi seama că undeva de-a lungul acestei plimbări prietenia noastră a început.
- Unde trebuie să fim, bănuiesc.

3. Nu cred că e coincidență că băiatul de la petrecere se așează lângă mine și își comandă o cafea  neagră, dulce, cu un zâmbet fermecător. Apoi se uită înspre mine, spunând:
- Noi doi sigur vom avea un viitor împreună.
- Ascultă, nici măcar nu-ți știu num...
- Andrei.
- Ok.

1. Stau lângă un băiat cu o expresie obosită pe canapeaua din sufrageria Mariei. Nu îl cunosc. Mă privește adormit și închide ochii zâmbind.
Fără să-mi dau seama, se apropie de mine, îmi mângâie palma și își împreunează degetele cu ale mele.
- Nu te cunosc, îi spun, absorbită de curajul lui.
- Nici eu nu mă cunosc.  Poate ai putea să mă ajuți?

8 comentarii:

  1. Buna ideea de a scrie in fragmente, parca ar fi scene dintr-un film, imprimand dorinta de a vedea mai mult. Iar povestea este foarte frumoasa, amuzanta, dramatica si plina de suspans in acelasi timp. Bravo, Bianca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai am povesti un fragmente. imi place sa scriu asa :) acum m am gandit sa incep cu finalul

      Ștergere
  2. Cat de tare ! daca mai ai povesti asa, mai pune-le :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai sunt postate cateva povesti.. multumesc :)

      Ștergere

Va ascult!