Iubirea nu mai e de ajuns

În relația cu tine există un singur lucru: nefericire. Toată fericirea pe care o aveam întipărită în mine s-a dovedit a fi doar o aparență. Și cuvintele mi se leagă greu acum. Nu mi s-a întâmplat asta niciodată. Să am atâtea de spus și să nu le pot spune nici măcar în scris. Scrisul era salvarea mea. Tu mi-ai luat și asta.
Dacă nu pot să vorbesc despre suferința mea înseamnă că ai dreptate. Tu ești singurul care simte nefericirea. Eu nu știu ce înseamnă să nu mai doresc să exist. Nu știu să fiu așa cum vrei. Nu știu să mă port cu tine. Eu nu știu să arăt afecțiune. Nu știu să iubesc. Dar știi ceva? Poate că nu știu să te iubesc pe tine. 


Cum să o fac când cel mai rău lucru e să crezi de fiecare dată că lucrurile revin la normal și apoi la cea mai mică adiere să le vezi căzând? Cum să o fac atunci când distrugi azi tot ce ai construit ieri? Cum să o fac atunci când în momentele în care am cel mai mult nevoie de decizii înțelepte din partea ta, tu alegi întotdeauna ce e greșit? Cum să o fac când tot ce îmi inspiri în clipele de cumpănă e doar milă și ură? Cum să o fac când singura frază pe care vreau să o zic este: Aici punem punct. ?

Ai dreptate, nu te înțeleg. Nu înțeleg multe lucruri. Nu înțeleg nici măcar de ce mai suntem împreună. Iubire? Ce avem noi nu se mai poate numi iubire. E doar o legătură pe care niciunul dintre noi nu are puterea să o taie. Aș vrea să nu mai fiu cu tine. Aș vrea acum să dispari pentru totdeauna din viața mea. Știu totuși că după ce rana se va învechi și viermii o să-mi mănânce țesutul mort, o să-mi doresc să te am din nou. De ce o să-mi doresc asta? Cum reușești să nu mă lași să fiu constantă în sentimente? Chiar e așa de greu să ne menținem pe linia de plutire măcar dacă să înaintăm nu suntem în stare?

Ce se întâmplă când iubirea nu mai e de ajuns?