Exista o scurgere in inima mea

Aș vrea să stau dezbrăcată într-o cameră cu tine și să-ți ating doar fața.

Vreau să mă minunez la durerea din ochii tăi și la tremurul din vocea ta rugându-mă să nu plec. Ochii tăi devin ca un fum negru și încep să murmur ceva despre plecări și căderi.

Așa de disperat îmi doresc să închid ochii, să mă închid într-o bilă și să-mi transform viața într-un instrumental. Dar ce se agață de corzile sufletului e doar o mână de te iubesc-uri și nenumărate sentimente de neputință. Nu sunt suficientă pentru tine și tu nu ești suficient pentru mine. Nu va fi niciodată suficient pentru noi în lumea asta. Noi suntem cei dezamăgiți. Noi suntem cei care iubim cu mai mult decât inimile noastre.

Versuri se formează din umezeala buzelor mele și ți le voi cânta fără să mă gândesc de două ori. Mi-e rușine de spărtura vocii mele pe care pretinzi că nu ai depistat-o. Îți strâng mâna sperând dincolo de speranță că timpul și calendarul a făcut o teribilă, teribilă greșeală.

Tânjesc să ne împlinesc visurile sălbatice și umbrite dar izbucniri de galben și verde se formează în ochii mei și acționeză ca un îngeraș pe umăr. Fără prea mare tragere de inimă mă îndepărtez de roșu și negru și cad în albastru pudrat. Dar știu că voi fi recunoscătoare dimineața.

Mă gândesc la ascensiune muzicală plină de acele emoții care te fac să scrii scenarii de film în mintea ta. O pierdere de contact, de imagini cu contrast puternic. Ură proprie și umbre care te fac să te simți rău că trăiesti. Ți-am zis că vreau să fiu prezentă mereu în inima ta și o s-o fac. Mi-aș dori să nu mai existe limite și să nu mai existe ruperi și cusături. Dar secretele sunt prea greu de păstrat, prea periculos de îngropat. Dacă le îngropi o să le găsești infinit mai dureroase atunci când vor ieși la suprafață.

Vreau să ajung la cer. Sunt prinsă în ceață în interiorul unui suflet care nu e al meu. Sunt învâluită de acel sentiment pe care îl ai când îți amintești ceva atât de furmos încât îți vine să plângi. Merg la infinit.

Pământul se prăbușește. Norii sunt înapoi, dar tu ești tot aici. Ești nemuritor, inaccesibil oricărei încercări de a te răni. Deși am avut momente cînd te-am urât, erai mereu acolo. Ești imobil. Tîlpile tale au crescut deasupra celulelor și venelor mele, ținându-te ferm pe poziție, înrădăcinat în miezul ființei mele. De fiecare dată când te miști, te simt. De fiecare dată când vorbești, te aud. Simțurile mele au fost tunate la semnalele tale ca un radio de modă veche. Suntem sincronizați ca ceasurile.

Îți spun să nu faci, dar vrea să faci. O faci oricum, mă înfurii, dar nu pe tine. Persoana pe care sunt furioasă sunt eu însămi pentur că îmi doresc, pentru că nu sunt în stare să spun nu, să spun un simplu NU.

Nu e nimic în neregulă cu a fi uman, dar mi-aș dori ca noi să fim mai mult de atât.