Badea Bianca. Un produs Blogger.

vineri, 3 mai 2013

Mamaie la spovedit


Știu că se apropie Paștele dar cum nu prea sunt eu adepta postărilor ăstora tradiționale, m-am gândit să scriu totuși ceva legat de această temă. Nu știu de fapt cât de mare-i legătura cu faimoasa sărbătoare, dar voiam să vă povestesc și vouă o întâmplare de acum vreo 15 ani, pe care mamaie mi-a povestit-o la rândul ei.

Iată că așa cum ziceam, acum mai bine de un deceniu, mamaie împreună cu o vecină, mamaie Tanța (spuneam aici că obișnuiam să strig toate femeile din sat mamaie ) pleacă din satul lor către o mânăstire, în săptămâna mare cu gândul să se spovedească la un popă... mai bine plasat.
Prima intră mamaie Tanța. După ceva timp de confesări, amabilul părinte ajunge la concluzia că nu poate să o împărtășească pe biata femeie, având în vedere că păcatele ei erau prea mari.

- Dar ce-am făcut, părinte?
- Doamnă, păcatul dumneavoastră este că aveți cercei.
- Cum așa, părinte? Cu ce încurcă?
- Dacă aveați un lanț, vă împărtășeam.
- Dar care-i diferența, Doamne, iartă-mă, că doar nu i-am furat?!
- Cum se poate să nu știți, doamnă, că dacă purtați cercei, se joacă diavolii cu ei în stânga și în dreapta?

Și iată cum mamaie Tanța, femei bună, milostivă și tot ce-și putea dori Dumnezeu de la un credincios, rămâne neîmpărtășită datorită imaginației prea mare a unui preot sus-pus.
Să trecem deci la cealaltă mamaie, unde popa ajunsese la aceeași concluzie dar din motive diferite.

- Părinte, mi-am dat răului fetele.
- Ce-ai făcuuuut? Tu le-ai trimis la porțile iadului, tu să le iei de-acolo!
- Am greșit, părinte.
- Și mai vrei sa te și-mpărtășești? Ziceai că ești din ***?
- Da.
- De la părintele Ciucă?
- Da.
- Și te-ai mai împărtășit la el?
- Da.
- Păi să te duci la el atunci, că de la mine nu vezi!!!
- Bine, dară, părinte.
- Adulter ai făcut?
- ... Părinte, știți ceva? Eu v-am zis de la-nceput c-am doar 4 clase, așa că nu știu ce e ăla.
- E bine atunci, dacă nu știi ce e, înseamnă că n-ai făcut. Dar tot nu pot să te-mpărtășesc.

Ce ți-e și cu divinitatea asta și mai ales cu drăcușorii ce se joacă cu cerceii.

14 comentarii:

  1. Din pacate lucrurile astea se intampla din ce in ce mai des, oamenii isi pierd increderea in preoti si mai mult de atat in cele sfinte. Am sa-ti fur ideea si am sa o transpun mai departe.
    Dantedan.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oamenii isi pierd increderea in preoti din cauza faptelor lor.

      Ștergere
  2. Sunt si ei oameni,ar trebui sa-i inteleaga pe cei de rind,dar...din pacate ne ciocnim deseori de asa intimplari.Stiu un caz,in care o femeie a mers la spovedanie,avind incredere in parinte,i-a zis ca a avut un avort,iar parintele,de bine ce-o intelesese,o alungase din biserica,spunindu-le tuturor pacatul femeii.
    Te astept si pe la mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E un pacat grav avortul dar nici preotul mai urat nu putea reactiona.

      Ștergere
  3. Buhuhu, se joacă diavolii. Hmmm, cred că şi-a greşit menirea tovarăşul popo, trebuia să se facă programator de jocuri video horror. :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte haioasa intamplarea, mai ales ca lucrurile astea se intampla din ce in ce mai des. Am niste colege pe care nu a vrut preotul sa le impartaseasca din cauza ca aveau ceva rosu pe ele (culoare diavoleasca) si altele care "s-au pierdut pe veci in focurile iadului inainte de sfanta casatorie" deci ca urmare, au nu stiu ce canoane de facut.
    E interesant cum preotii uita ca sunt si ei oameni...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii oameni mai slabi de inima si credincioasi poate chiar sunt influentati de astfel de tampenii.

      Ștergere
  5. E cam prea de tot asta cu cerceii :))) Spune-mi ca se intampla in alt secol
    Nu de alta dar nu exista o dogmatica ortodoxa dupa care un preot ar avea voie sa dea asemenea "verdicte" :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alt secol sigur e. Secolul 20 :)) Caci intamplarea e de acum 15, maxim 20 de ani.

      Ștergere
  6. Intamplari care nu-i pun in lumina prea buna pe preoti... Nu vad cum ajuta ei pe omul venit sa-si mai descarce sufletul...

    Sarbatori fericite in continuare, draga Bianca! Cu bucurie si lumina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pleaca omul cu inima mai incarcata decat a venit de la biserica.

      Ștergere

Va ascult!