Badea Bianca. Un produs Blogger.

marți, 4 iunie 2013

Când viața respiră moarte

Vorbeam acum mai bine de un an despre compania unei bune prietene, Moartea. Mulți s-au uitat ciudat la mine, mulți m-au acuzat așa cum am mai povestit și acolo. Nici acum, după atâția ani, lucrurile nu s-au schimbat. Nici în privința oamenilor, nici în privința ei. Și nu vreau să luați ceea ce spun doar ca o metaforă - Moartea chiar este cea mai bună prietenă a mea, cu sensul cel mai propriu pe care îl poate avea această afirmație.
În tot acest timp a continuat să mă viziteze pentru obișnuitele noastre seri de cărți, dans, film sau alte activități pe care le faci cu un prieten. Întotdeauna era imprevizibilă și venea când mă așteptam cel mai puțin. Acum însă știam că o să apară...

Niște medici mă înștiințaseră și știam semnificația vorbelor lor. Așa că în fiecare seară o așteptam dar de această dată fără entuziasmul și degajarea de dinainte. De data asta i-am pregătit cina dar nu în bucătărie, ci am aranjat o masă enormă și elegantă în camera de oaspeți. Mi-am închis telefonul căci nu voiam să  fiu deranjată de nimeni. Oricum le spusesem tuturor că voi pleca într-o lungă călătorie.
Am așezat pe platouri de cristal bucățele din mine după ani întregi de preparare. Știam că prietena mea preferă lumina slabă așa că am ales niște lumânărele parfumate în locul orbitoarelor becuri. Mi-am acoperit nerăbdarea și tremurul cu bijuterii strălucitoare, farduri colorate, dar bine aplicate iar trupul mi l-am învelit într-o rochie scumpă.


A întrat în casă exact când mă pregăteam să iau o gură din vinul roșu păstrat pentru ocazii speciale. O lacrimă cade nevăzută pe obraz și îmi întorc privirea către oaspetele meu.
- Hei! spune cu o voce destul de nesigură ce arăta că nici ea nu era în apele ei. Coasa rămâne la ușa ca de obicei iar haina și-o atârnă în cuier. Era la fel de elegantă ca mine cu acea rochie neagră până în podea.
Mă privește zâmbind în timp ce și eu o admiram cu o ușoară suspiciune. Într-un final mă lepăd de ea și mă grăbesc să-mi îmbrățișez prietenă.
- Ia loc! îi spun cu un zâmbet puțin forțat deși acum nu mai tremuram. Se vedea în privirea ei că și ea era un pic confuză. La fel ca mine, nu știa cum să se comporte în acest moment stânjenitor.
- Mi-am curățat pantofii înainte să vin. Nu aș fi vrut să îți murdăresc prin casă, vorbește cu un ton sincer și blând. Întotdeauna se descălța la intrare, dar de obicei era îmbrăcată mult mai lejer.
Zâmbesc din nou și mă așez la masă. Stăm acum la capete opuse și ne privim reciproc. Ochii ei dansează înfometați peste platourile așezate special.
- Nu vreau... spune din senin, silabele sângerându-i pe limbă și îmbujorându-se instant încât aproape că pufnesc în râs. Am întârziat cât am putut de mult. Era o ceartă în stradă pe drumul spre tine și... știi ce se întâmplă când lucrurile încep să devină violente. Vocea ei devenea din ce în ce mai fadă stingându-se într-un suspin.
- Chiar a trebuit să faci asta?
- E slujba mea. Știi asta doar, chiar tu îmi luai apărarea în trecut. Spunea toate astea cu o voce defensivă și tristă.
- Da, îmi pare rău. Toată lumea știe asta, ești chiar faimoasă. Știi bine ce s-a întâmplat cu acei ziariști. Și mai iau o gură de vin încercând să-mi ascund neliniștea. Dar servește-te, te rog. Am făcut toate astea pentru tine. I-am spus încercând s-o încurajez și să scurtez momentul.
Își toarnă în pahar puțină esență din disperarea mea dar încă ezită. Iartă-mă, nu vreau să fac lucrurile atât de dramatice dar totuși... E vorba despre tine.
- Mă jignești, draga mea. Știi că întotdeauna ai fost binevenită aici. Spuneam asta dar cuvintele înghețau parcă în aer. Astăzi a venit momentul să mă ofer ție, dar te rog, ia-mi întâi sufletul.
Închide ochii și ia o gură din acel lichid. A fermentat o vreme se pare. E foarte puternic. Remarcă atunci când buzele ei albastre se desprind de pahar. Văzând că nu am de gând să răspund, îmi spune: Ți-e teamă...

Se întinde la platoul cu durere, înghițind pe rând secrete teribile, minciuni ascunse, despărțiri dramatice sau eșecuri zdruncinătoare. O privesc cu interes, întrebându-mă oare ce gust au pentru ea. Pentru mine toate au fost amare. Dar înghite totul fără efort și e uimitor să privesc toate astea dispărând în gâtul ei infinit. Continuă cu puțin din imensa mea încăpățânare și apoi atacă cu furculița o bucată din ura asupra fostului meu șef.
Deși eram fascinată cum îmi devorează amintiri și sentimente din trecut, ținea de politețe să vorbesc cu oaspetele meu.
-Știu că te-am mai întrebat dar... cum e să fii Moartea? 
Își șterge câteva rămășite de generozitate aflate în colțul gurii și îmi spune: Nimic interesant. Imaginează-ți doar că umblu aiurea făcând lucrurile să dispară. Unii se luptă cu mine până sunt sleiți de puteri, alții nici nu prevăd întâlnirea cu mine. Dar de ce mă întrebi asta? Nu e un subiect plăcut.
- Eram doar curioasă.

Ia o altă înghițitură din furia resimțită la crush-ul pe care l-am avut în liceu. Credeam că dispăruseră toate sentimentele de atunci.
- Ai gust de idealism și speranță chiar și în suferință. Simt gustul creațiilor și reușitelor tale. Ești una dintre cele mai bune persoane. Și la propriu și la figurat. Și în același timp mă scârbește faptul că trebuie să devii una cu mine. Și ca o ironie mușcă din  gaura neagră din inima mea.
Fără cuvinte privesc cum nervoasă și îndurerată, ia bucăți din pasiunile mele . Cu toate astea, e o ființă hotărâtă, totuși.
- Ce-i asta? Mă întreabă arătând spre cel mai mare platou de care nu se atinsese.
- Mândria mea, afecțiunea pentru familie, puțin din talentul meu și marile iubiri. Îi răspund simțind că mi se usucă gâtul pe măsură ce vorbele zboară în aer.
- Și pot să iau? Mă întreabă cu o voce tremurândă.
- Da. Dar lacrimile încep să-mi curgă necontrolat căzând în paharul cu vin. Mă șterg repede la ochi dar știu că mi-a observat momentul de slăbiciune.
- Ești sigură? Mă întreabă de data asta cu o voce fermă.
De ce naiba mai întreabă? Deja mi-am pecetluit soarta când am luat decizia să-i ofer tot ce am. Totul din sufletul și inima mea. Și apoi, când se va îmbăta cu mine și aroma sufletului meu, o să-i dăruiesc și trupul printr-o îmbrățișare. Sau cel puțin așa era planul, dar acum nu mă pot aduna să îl duc la îndeplinire.

Îmi întrerupe tăcerea printr-un tușit timid și se ridică de la masă. Deschid gura să-i spun că trebuie să rămână căci dacă va veni din nou vremea, nu voi fi în stare să trec încă o dată prin aceleași pregătiri. Cuvintele mele refuză însă să iasă afară.
Dă din cap cu un aer de înțelegere și spune că i-a ajuns. Și ție ți-a ajuns. Trebuie să plec. Dar a fost frumos. Ești o persoană minunată și încearcă să rămâi așa. Și mulțumesc pentru prietenia ta. 
Îmi strânge mâna și își ia haina din cuier. Eu încă nu sunt în stare să scot un cuvânt gândindu-mă la cât de slabă sunt.
- Și am un sfat pentru tine. Stai departe de belele și noi două vom rămâne la fel de bune prietene. 
Apoi pleacă și dispare în noapte lăsându-mă lângă o lumânare pe jumătate stinsă și cu puținele bucățele din mine pe care le prețuiesc. Moartea e o ființa așa de carismatică și totuși extrem de enigmatică. Nu cred că în toți acești ani de prietenie am reușit să o cunosc vreodată, gândesc în timp ce strâng masa, simțindu-mă considerabil mai ușoară.

* Acest text este continuarea poveștii Compania unui bun prieten, scrisă pe 9 ianuarie 2012. Pentru a înțelege mai bine, recomand citirea primei părți. * 

Înscris la ediția 68 a concursului Blog Power, pe tema dată de Dana Lalici, Cum ne petrecem sfârșitul de viață? Cum ne petrecem începutul de moarte?.
Alte articole: O să mor altădată, Am sa mor maine(dar maine e pentru totdeauna), Lectia din viata patru, Povesti in culori indoliate, Epitaf pe-un trunchi de copac

34 comentarii:

  1. îmi place prietena ta cea mai bună..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și ea care credea ca are decât un simpatizant :))

      Ștergere
    2. anunț-o că sunt pe lista simpatizanților ei:))

      Ștergere
    3. Poate scrii si un articol pentru BlogPower despre ea daca tot o iubesti asa mult :D

      Ștergere
  2. waaaw!!!
    Textul asta m-a lasat pur si simplu fara cuvinte.
    Oricat ar fi de ciudat, imi place! Bravo! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos <3 și stau și mă gândesc dacă Moartea e o prietenă mai bună decât oricare altă ființă din jurul meu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu te gandesti la asta pentru ca ti-a luat de langa tine persoanele dragi.

      Ștergere
  4. Cum am mai zis într-un coment, ai un stil ...Doamne! Pielea de găină și perii de la ceafă ridicați...Ciudat, dar impresionant ....Mi-a plăcut enorm de mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi se ridica perii de la ceafa sa stiu ca ti-a placut asa mult. :D

      Ștergere
  5. Povestea ta fost ciudata, dar mi-a placut. O idee interesnta si la fel de interesant felul in care ai pus-o in scena. Aplauze pentru ca ai legat-o de o alta postare, a dat impresia, ciudata si ea, de viata, de real, de intamplabil. Continuu cu aplauzele pentru cateva idei: platourile pline, ramasitele de generozitate din coltul gurii, furia resimtita la crush-ul din liceu...si sfatul prietenei din final. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici acest articol si nici cel de care l-am legat nu sunt singurele pe care le-am scris pe aceasta tema. De fapt acest eveniment, pe care eu l-am personificat, Moartea, apare destul de des in postarile mele. Mereu m-am simtit atrasa de el, niciodata nu am reusit sa-mi explic cauza.
      Multumesc din suflet pentru apreciere!

      Ștergere
  6. Aoleu, ce text ai scris! Nici nu stiu daca sa iti apreciez condeiul sau sa fiu speriata de gandurile care iti trec prin cap.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar nu e nimic in neregula cu gandurile mele. Asta-i tema de la Blog Power si despre asta am scris :D

      Ștergere
  7. nu le-am reparat ca eram ocupat cu invatatul :))) iar ceilanti nu am lasau sa invat:))

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte frumos... si adevarat.Nu scapam de prietena noastra decat odata cu ea.Ce-o fi dupa ea, vom mai vedea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum nu mai merge zicala "Vom trai si vom vedea", ci "Vom muri si vom vedea."

      Ștergere
  9. oricum sti tu cum e...prietenii sunt prieteni nu ai ce le face :)) si la 4 dimineata te pot deranja..

    RăspundețiȘtergere
  10. nu-mi place deloc cuvantul asta cu m ;))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarul e ca multora nu le place si oarecum au dreptate.

      Ștergere
  11. Mi s-a facut pielea de gaina cand am citit.Mie imi place sa imi creiez imagini vizuale cand citesc o poveste si mi-am imaginat cum e sa stea moartea la masa.
    E un articol uimitor, eu nu cred ca as fi putut sa fac o poveste despre un asa subiect. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai putea sa inerci. Tu scrii frumos si sigur ai reusi.

      Ștergere
  12. Şi cu tine am o idee comună. "Moartea este prietena mea". Eu mai spun şi că moartea este o femeie foarte frumoasă.
    Să ai o zi liniştită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil e adevarat cum zicea autoarea unuia dintre articolele inscrise, ca maortea este exact asa cum ne-o inchipuim noi.

      Ștergere
  13. Foarte frumoasa povestea ta. Keep writting!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am de gand sa ma opresc prea curand :)
      Multumesc!

      Ștergere
  14. Frumoasa ta compoziţie îmi place din trei motive (principale): ideea este aparte, este foarte bine scrisă şi are happy-end! Felicitări din partea mea!

    RăspundețiȘtergere
  15. Dacă nu ai pus link la vechiul articol, n-o să îți caut prin arhive. Dar mi-a plăcut ce ai scris aici. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba ia uita-te mai bine sa vezi ca sunt chiar 2 linkuri catre articolul respectiv:P

      Ștergere
  16. Frumoasa abordarea! Felicitari Bianca!

    RăspundețiȘtergere
  17. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Va ascult!