La plimbare cu mașina

E un an jumate de când mi-am luat permisul și de când conduc cu drag mașina alor mei. Ce-i drept e că o fac destul de rar, mai ales acum de când am stat mai mult în București la facultate.
Nu știu dacă am față de șoferiță bună sau nu, dar adevărul este că... nu sunt! Sau cel puțin am momente și momente, cele mai proaste ajungând la un deznodământ nu foarte fericit pentru mașină. Să nu mai vorbesc de faptul că reflexele mele sunt îngrozitoare: de cele mai multe ori, dacă îmi apare ceva în față ridic picioarele de pe toate pedalele, iau mâinile de pe volan și închid ochii. Sau poate și exagerez un pic acum. Ideea era ca mașina alor mei a avut grav de suferit cu mine la volan.

Nici nu trecuseră câteva luni de când mi s-a permis să conduc mașina fără însoțitor că am și făcut-o de oaie. Le-o cerusem să mă duc la meditație că deh, draguța de mine nu mai avea chef să folosească transportul în comun acum că eram posesoarea unui cartonaș roz și lucios la mine în portofel. Mă sfătuise al meu tătic să o las lângă un anumit parc, unde nu era așa mult trafic, însă cum eu mă credeam mai cu moț am mers cu ea pana în spatele blocului profei, am făcut pe dracu-n patru și am reușit s-o parchez cu bine.


Toate bune și frumoase până acum. Durerea a venit când să o scot din parcare. Trebuia să dau cu spatele, am văzut eu că e cam groasă situația, mai era și terenul în pantă. Așa că pornește Bianca frumușel mașina, se uită în oglinda retrovizoare, nu vede nimic pentru că geamul era cam jegos, dar în cele laterale nu-i dă prin cap să arunce câte-un ochi. O singură mașină mai era în parcare și fix în aia am dat. Dar am dat, nu m-am jucat, așa de rău că toată luneta se fărâmițase iar ușa din spate era îndoită, făcută praf.

Ca prin minune, mașina ce am lovit-o era avariată doar un pic și norocul meu că era a unui prieten de-al lui Dănuț și m-am scos repede cu asta. Problema era cu mașina noastră care arăta în toate felurile. Nici nu am avut curajul să-l sun pe Dănuț, așa că am sunat-o pe mami care a primit nu tocmai ușoara sarcină de a-i pasa vestea tatălui meu. Îmi clănțăneau dinții în gură așteptându-l pe tati să vină cu o altă mașină să vadă paguba. Spre surprinderea mea, a fost foarte calm și m-a invitat la volan să duc mașina acasă după ce a dat jos bucățile de geam spart. Știu că a fost o umilință prea mare pentru mine să o conduc arătând în halul ăla.

Chestia nasoală era că fiind o mașină relativ nouă, piesele se găseau foarte greu în țară și erau destul de scumpe. Ai mei trebuiau să plece și într-o călătorie în următoarele două zile, așa că mă simțeam extrem de vinovată pentru tot ce făcusem. Însă cum tatăl meu este un maestru al soluțiilor rapide, a dat de siteul AutoHut, un magazin de piese auto online. Deși cu un stoc de peste 200 000 de piese, a găsit rapid ceea ce căuta și cum comanda a fost de peste 399 lei (deșteapta de mine a făcut daune destul de mari), a primit transport gratuit.

De-atunci le-a rămas fidel celor de la AutoHut având în vedere că a fost extrem de mulțumit de piesele lor, iar eu le-am rămas profund recunoscătoare că le-au salvat călătoria părinților mei prin promptitudinea de care au dat dovadă.