Am să vă povestesc azi despre toți reprezentanții sexului cică puternic ce au fost sau am considerat că au fost importanți în viața mea. În primul rând trebuie să menționez că titlul e mai mult decât pompos căci realitatea zice că de fapt niciunul din acești masculi nu a fost bărbat. Doar niște figuri masculine ce posedau instrumente de mers mai păroase decât ale mele. Să purcedem, deci!
Imaginați-vă o Bianca în clasa a șasea ce parcă îi făcea în ciudă gravitației când sângele i se urca amenințător în cap și către obraji. Mr A, cu vreo doi ani mai mare, a fost primul meu crush. De la el am învățat pentru prima dată cum se simt fluturii agitându-se ca tembelii în stomacul meu. Tipul bineînțeles că n-avea habar de existența unei puștoaice de 12 ani care îl urmărea în pauze, când mânca, când ieșea din clasă, se ducea la magazin, la wc sau să-și facă freza. Am rămas un mister pentru el și-n ziua de azi și care va să zică acum îmi dau seama că cine a zis “pentru lume poate ești doar cineva, dar pentru cineva tu ești totul”. Ha, ha, vă las pauză 5 minute în caz că vreți să vomitați.
Sfârșitul clasei a șaptea – vacanța de vară la bunici. Mr C, un an mai mare, stăpânul satului pe scuter. El a fost primul băiat care m-a pupat pentru prima dată. Cred că a fost cel mai penibil moment din viața mea de copilă tâmpită. Seara, după o plimbare romantică pe marginea drumului, la furat de mure, domnul cu pricina mă conduce elegant, perpedes, acasă. La lacrimogena despărțire, mister m-a întrebat (da, pe vremea aia încă se mai cerea acordul) dacă îl las să mă pupe. Am zis un da ieșit mai mult pe fund decât pe gură și tot ce reușesc să-mi mai amintesc după această experiență traumatizantă sunt buzele lui mari, roșii și țuguiate (ca la pițipoancele cu botic) venind spre mine. Ah, da, și mai știu că imediat cum fețele noastre s-au dezlipit, am luat-o la goană în curte.
Clasa a opta. Mr A, aceeași vârstă. Observați că diferențele între prea-înțeleapta noastră etate scad treptat, da? Trebuie să spun că ăsta a fost special, căci a fost pentru prima dată când m-am îndrăgostit. O amică dragă îi zicea Deșălatu’. Pantalonii cu curu’ turu’, pardon, lăsat și roși de șoareci pe la tiv cred îi confirmau porecla. Pe băiatul ăsta l-am nenorocit zdravăn într-o seară. El – neștiind virginitatea buzelor, sau mai bine zis a limbii mele. Eu – nevrând să-i spun adevărul crezând că mă fac de râs. Până la urmă, ce fată întreagă la corp și minte nu mai sărutase pe nimeni până la vârsta de 15 ani? În parc, băiatul meu voia să mă dea pe spate cu primul nostru french kiss. În momentul în care și-a introdus cel mai puternic mușchi din corp (limba, evident, așa se zice) în gura mea, primul meu instinct a fost să mușc, să strâng și să rămân cu dinții mei înțepeniti în gura lui. Rezultatul a fost un plonjon al lui la vreo 2 metri față de mine.
Clasa a noua. Mr C (al doilea C și nu mă opresc aici). Primul băiat care m-a iubit, dar îl nu pot încadra în lista mea de “prima dată” căci deși cică a suferit luni întregi după mine, niciodată nu poți știi sigur ce e în sufletului unui om. Așadar, o să-l pun pe listă spunând că de la el am primit pentru prima dată un buchet de flori de la un băiat. Aici merită spus și reacția tatălui meu când intru pe poartă cu trandafirii în mână. Privește la mine – la flori – din nou la mine. După 10 secunde de tăcere și priviri înțepătoare îl aud: Numele și adresa lui!! Cred că trebuia să sune înfricoșător dar eu am avut o criză de râs. De la C am însă o amintire ce îl clasează probabil în fruntea multora din listă: Kyra, cățelușa mea bichon maltez ce mi-a oferit-o cadou la 16 ani.
Sfârșitul clasei a noua. Al treilea Mr C – cea mai lungă relație a mea. Doi ani de zile în care acest om m-a învățat cum să iubesc pentru prima dată, cum să sufăr pentru prima dată, cum să urăsc pentru prima dată, cum să scriu pentru prima dată. El este motivul pentru care mi-am făcut blogul, motivul pentru care Nymphetamine s-a născut. N-am să scriu prea multe despre el, căci i-am dedicat probabil mai mult de jumătate din cuvintele mele scrise virtual. Dar că tot suntem la un articol ce s-ar presupune a fi amuzant, îmi permit să fiu un pic ironică atunci când spun că era cu adevărat un bărbat independent – cum i-a zis mămica să mă lase, cum a făcut-o. No, asta e, poate o să se-nsoare cu mă-sa.
Haideți să trecem și la o altă literă că poate vă-ncurcați între C-uri și A-uri. Sfârșitul clasei a 11a, Mr S. De la el am experimentat pentru prima dată cum e să strici o prietenie frumoasă, construind o relație urâtă. Am pierdut un prieten și uneori mi-e dor de el. Atât.
Închei aici lista mulțumindu-le tuturor pentru că au făcut parte din viața mea și pentru că datorită lor am devenit ceea ce sunt astăzi și poate datorită lor am ajuns să merit bărbatul care există acum în viața mea.
toate am avut pe mister A, mister L sau mister D...ori poate mister A iar? :)
RăspundețiȘtergere:) Si noi la randul nostru am fost Miss A, Miss L, Miss D a cuiva.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereAi primit catelusa cadou de la un baiat , ce frumos!
RăspundețiȘtergereMi-a placut articolul, si notele de ironie, m-ai facut sa ma gandesc la "barbatii " mei :))
Da si o sa-i multumesc intotdeauna pentru acest cadou minunat.
ȘtergereAm zis sa mai schimb un pic stilul, prea sentimentala am fost in ultima vreme :))
Amuzanta dar in acelasi timp interesanta postare. Mi-a placut.
RăspundețiȘtergereImi pare bine ca te-am binedispus :D
Ștergereinteresant articol!
RăspundețiȘtergeresa ai o sera linistita!
Multumesc de vizita si de comentariu.
ȘtergereO seara linistita si tie!
haha, ce de amintiri mi-ai trezit!:)) se repeta povestea cu telepatia noastra, ca sa zic asa si ultima mea postare, care despre ceva de genul trebuia sa fie initial. dar m-am lasat eu dusa de val, ca de obicei:)) trebuie sa duc si ideile alea la capat, oricum. metode eficiente pentru descretit fruntea!:))
RăspundețiȘtergereInseamna ca ne asemanam destul de mult :)
ȘtergereE bine atunci cand ai multe idei si trebuie doar timp si rabdare sa le scrii pe toate. E mai grav atunci cand imaginatia refuza sa vina.