Badea Bianca. Un produs Blogger.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Cuplul perfect


M-am convins de curând că am trăit în ultimele luni cu o impresie greșită despre mine și despre relația în care ma aflu de un an și câteva luni. Credeam și eu, ca și alții, că să ai o relație frumoasă înseamnă să trăiești lângă o persoană alături de care îți găsești liniștea și pacea. Să existe armonie, înțelegere și să nu dai peste nimic ce ar putea tulbura atmosfera zen dintre voi. În momentul în care m-am împotmolit de situații ce ridicau valuri deasupra mea, am crezut ca fericirea mea și a relației mele se disipa încetul cu încetul.  
Am aspirat întotdeauna la o iubire perfecta deși niciodată nu am putut să definesc ce înseamnă acest termen. Probabil ca aveam în minte iubiri faimoase din filme și cărți și speram să ajung și eu o eroina cunoscuta de întreaga lume. Credeam că ăsta e lucrul de care am nevoie pentru a fi împlinită pe plan sentimental. Îmi plăcea când auzeam cunoscuți vorbind despre relația mea ca fiind una specială în care mă completam de minune cu partenerul. Deși nu era vorba de “ întreaga lume” , adoram să văd admirația în ochii altora. Asta nu mă împiedica să-mi doresc întotdeauna mai mult.
Tocmai pentru că aveam aspirații atât de mari, dezamăgirile erau la fel de intense când îmi dădeam seama că asta nu se va întâmpla niciodată. Certurile, discuțiile, imaturitățile “luau din mine cate-un gram de fericire” și simțeam că tot ce construiam într-o zi, spulberam în următoarea doar pentru că nu mai reușeam să ajungem la niciun numitor comun.
Am încercat din răsputeri să ascund faptul că lucrurile nu mai merg așa bine. Nu voiam să afle alții problemele mele așa că le ascundeam doar pentru a păstra acea aparența de “ cuplul perfect”  pe care ne-o atribuiau toți. Cu timpul ne-am apropiat amândoi de persoane în fata cărora am simțit că pot să las garda jos. I-am lăsat să ne vadă exact așa cum eram în realitate: cu impurități într-o relație ce toți o considerau perfectă.
A venit momentul în care am auzit cuvintele “ mi-am schimbat părerea despre voi doi, nu mai sunteți cum vă credeam la început” . A durut ca dracu’ asta, dar nu pot explica de ce. La fel cum iubeam sî mi se spună că suntem minunați împreuna, așa probabil am primit un palm face când am auzit exact contrariul de la altcineva. Nu știu de ce părerea altora, oricât de apropiați ar fi ei, conta atât de mult. Cred ca simțeam într-un fel că au dreptate, pentru că în interiorul meu nici eu nu îmi mai vedeam relația ca fiind una fericită, mai ales când săream din lac în puț în fiecare zi.
Am avut senzația asta timp de o clipa. Vorbeam la telefon și priveam pe geamul trenului cum trec în viteză pe lânga numeroase lucruri. Pauză. Am pus stop timpului pentru o clipă si m-am gândit.  Și ascultam:



Nu sunt eu o prea mare fană a acestui gen dar parcă mi-a dat un palm face pe celălalt obraz, îndreptându-mi astfel capul și privirea pe direcția înainte. Să-ți spun eu acum ce înseamnă pentru mine “ cuplul perfect” și ce nu însemna acum câteva minute. Chiar crezi că să fii fericit într-o relație înseamna să nu te cerți niciodată? Să nu plângi niciodată? Să nu exagerezi niciodată? E inevitabil să faci toate lucrurile astea atunci când există iubire. Un cuplu e fericit atunci când oricât de rea a fost cearta, are întotdeauna puterea să revină, e fericit atunci când ai siguranța că poți să îi spui partenerului orice, fie el lucru negativ și să încercați să îl îndreptați împreună. Exact ca în cazul unei prietenii (cu toate că poate nu aș fi în măsură să vorbesc de prietenie având în vedere că nu am și probabil  nu am avut niciodată niciun prieten adevarat). Dar am pretenția de la mine că știu ce înseamnă pentru propria mea persoana prietenia: o persoana îmi e prieten atunci când îmi spune sincer ce îl deranjează, ce nu ii place, atunci când  are puterea să mă critice constructiv în scopul de a mă ajuta. Ințelegi? Fericirea funcționează la fel și la prietenie și la iubire. Sunt fericită atunci când îi pot spune partenerului lucrurile astea fără să mă simt prost. Sunt fericită când știu ca atunci când fac greșeli, cineva mă iubește în ciuda lor. Sunt fericită când știu că ne ajutăm să creștem reciproc și singura mea aspirație de acum încolo va fi ca vom reuși.

Am vorbit despre fericire si aspiratii in cadrul editiei de la BlogPower 89 si m-am raportat la aceste doua senzatii in contextul iubirii. Cred ca tema propusa de Mirona se completeaza de cele mai multe ori cu sentimentul de dragoste dintre doi oameni. A mai scris Liviu, Ioana, Mirona

23 comentarii:

  1. Partea a2a imi place mai mult decat partea 1, pentru ca e mai realista. Adica oricat de mult s-ar iubi doi oameni nu au cum sa nu dea peste certuri, greutati. Pana la urma toate lucrurile frumoase vin cu multa munca, la fel este si intr-o relatie, trebuie sa o intretii , uneori e chiar foarte greu, dar nu imposibil. Cred ca asta este si problema multor persoane, iubesc, dar cand dau de gretati zic ca nu le e bine si pleaca.

    Sa va tina ! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai de-asta am pus si acest titlu. Cuvantul " perfect" nu e cu sensul propriu dar cand cineva depaseste toate problemele care se ivesc atunci intr-adevar tinde spre perfectiune.

      Ștergere
  2. E greu sa cazi de pe piedestalul perfectiunii dpdv social, dar aceasta renuntare poate aduce o fericire mai autentica. Iti doresc o iubire fericita.

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow ,deci ma regasesc atat de mult in ambele parti scrise de tine.Pentru ca , si eu visam inainte o asemnea "iubire perfecta" cum vazusem in filme sau cum citisem in carti.Dar , de ceva timp mi-am dat seama ca nu este chiar asa si desi sunt impreuna cu iubitul meu de 2 ani ,imi dau seama ca el este cel mai bun prieten al meu ,cel mai bun ascultator in tot.E un sentiment unic,sa sti ca ai pe cineva langa tine care te iubeste si te accepta neconditionat ...indiferent de ce "prostioara" mai scoti pe gura.Numai bine iti doresc Bianca :) minunat articolul mereu imi face placere sa trec pe la tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare bine ca te intelegi asa frumos cu iubitul tau. Multi ani inainte sa va tina Dumnezeu!
      Si mie imi face placere cand treci pe la mine. Te imbratisez!

      Ștergere
  4. Bună dimineața Bianca.
    Am venit, am citit și nu știu ce să scriu. Avem opinii diferite și e mai bin să nu stric textul tău.
    Să i o zi bună și liniștită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar chiar mi-ar placea sa va aud parerea :)
      O zi buna va doresc si eu!

      Ștergere
  5. Am un prieten care avea si el impresia ca in cuplu nu ar trebui sa existe calcaturi pe bataturi. Pana ne-a cunoscut pe noi si inca un alt cuplu de prieteni. :))) Si cand a vazut ca suntem inca impreuna dupa 10 ani, desi suntem sarcastici, ne intepam etc, si-a mai reconsiderat pozitia fata de ceea ce inseamna "cuplul ideal". :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt curioasa cum o sa fim si noi peste 10 ani. Probabil casatoriti:)) Cred ca e dragut sa mai existe si astfel de lucruri care sa pipereze relatia :D

      Ștergere
  6. Intr-adevar, cuplul perfect este cuplul care poate trece peste certuri, neintelegeri si sa revina la starea initiala fara pareri de rau, cu bucurie si sinceritate. Acelasi lucru se poate spune si in cazul prieteniilor...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multi se tem cand apar aceste obstacole si dau inapoi. Aleg sa fuga in loc sa le depaseasca si astfel se distrug iubiri.

      Ștergere
  7. Felicitari pentru castigarea editiei cu numarul 89 a Blog Power! :)
    Te asteptam cu tema pentru saptamana urmatoare! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Imi place cum suna ce ai scris, sa stii... In schimb, din punctul meu de vedere, atunci cand doua persoane chiar nu reusesc sa ajunga la un acord comun intr-un lucru, doua, trei, patru, cinci, zece... Deja este o problema. Eu nu stiu cum e la voi, nu ne-am mai auzit de mult si nu am vorbit niciodata despre.. Insa relatia mea de doi ani s-a destramat de curand din cauza ca nici unul din noi nu reusea sa lase de la el pentru o intelegere, nici unul din noi nu comunica, nu zicea ce-l deranjeaza. Sper mult ca pe voi sa va tina,caci tare imi sunteti dragi ori de cate ori ma uit la pozele voastre. Eu consider ca o relatie are nevoie de 4 lucruri esentiale: comunicarea, respectul, corectitudinea si bineinteles iubirea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Offf Cri, imi pare asa rau sa aud asta. Dar poate o duceti voi la capat cumva, orice se poate intampla. Stiu ca va iubeati si ar fi pacat sa renuntati la o asa iubire. Aveam impresia ca au trecut mai mult de 2 ani de cand sunteti impreuna, asa de sudata parea relatia voastra. Ma uitam la pozele voastre si aveam in minte imaginea unui cuplu format de-o vesnicie. Numai bine va doresc amandurora, mi-as dori sa reusiti sa ramaneti impreuna!

      Ștergere
  9. Aveai dreptate, desi as zice mai degraba ca e o completare perfecta a postarii mele, pentru ca daca ar fi dupa mine, nu m-as mai opri din vorbit si scris despre asta si as risca sa ma pierd in idei:))! Exact cum ai spus, si eu aveam fixata in minte ideea aceea de "cuplu perfect", idee mult prea abstracta de altfel si am tins multa vreme sa ma las influentata de parerile altora (care, pana la urma, s-a dovedit ca au avut dreptate). Singura diferenta in cazul meu este ca tocmai atunci cand nu mi-a mai pasat de toate acele pareri (adica dupa ce l-am intalnit pe el), toti mi-au spus ca suntem facuti unul pentru celalalt si alte lucruri la care nu m-as fi asteptat mai ales de la anumite persoane. Dar pana la urma, stii vorba aia: noi sa fim sanatosi! Si sa avem o relatie la fel de sanatoasa, orice ar insemna asta pentru fiecare:)) PS: si mie imi place mai mult sa ne tachinam, ciondanim si ne purtam ca niste copii, dar cunosc un cuplu care nu a avut parte de NICI MACAR o cearta in 2 ani si jumatate (ceea ce n-as fi crezut, daca nu era vorba de o prietena super buna). Asadar se poate, depinde doar cum e fiecare mai fericit, ca pana la urma toti suntem diferiti - si la fel si cuplurile din care facem parte :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca pana la urma fiecare cuplu e perfect in felul lui. Si eu stiu oameni intre care nu exista certuri, poate doar mici neintelegeri. Asta tine de temperamnetul fiecaruia dar o relatie ideala nu asta are la baza. Eu una incerc sa ma temperez caci am o fire foarte impulsiva, chiar nesuferita uneori. E nevoie de multa maturitate pt a intretine o relatie.

      Ștergere
    2. Of, ca bine zici.. Si eu ma confrunt cu asta, fiindca sunt impulsiva si cateodata nici macar eu nu ma inteleg.. dar, din fericire, merita sa ne "chinuim" in sensul asta:))

      Ștergere
  10. Stii,cuplul perfect e totusi doar un cliseu ;)
    Am venit eu sa stric petrecerea dar am adus baloane

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am zis si eu doar sa sune mai pompos. Cum zic Mirona e mai ok " cuplul ideal" . Sunt constienta ca nu exista perfectiune.

      Ștergere
  11. Am venit, am citit și mi-a placut!
    Să ai o zi bună și liniștită.

    RăspundețiȘtergere

Va ascult!