Badea Bianca. Un produs Blogger.

marți, 29 aprilie 2014

Pentru că ploaia...


Dacă viața ar fi un tricou, ai fi o mărime mare.
Iar eu aș fi una foarte mică, sugrumată de propriile cusături pentru că mă plimb pe străzile ude ale orașului și mă simt din ce în ce mai mică.

Dacă aș avea vreodată șansa să ascult o mie de zeițe cântând într-o perfectă armonie, eu tot aș fi mai încăpățânată și aș spune că tot tu ești mai divin.



Tu ești începutul, mijlocul și sfârșitul celei mai distructive și frumoase furtuni care șlefuiește suprafața lumii mele. De fiecare dată când pleci lași în urmă certitudinea că va mai ploua cu siguranță și în altă zi.

Dar nu merit să dansez în așa o furtună, căci eu sunt o vreme capricioasă, genul de uragan la care oamenii își iau cel mai apropiat obiect, umbrelă sau ziar și se ascund de ceruri.
Tu ești o furtună tăcută, o picătură într-o zonă fără vânt.

Eu sunt vântul care te distruge.

6 comentarii:

  1. Tu ești zefirul care adie, briza care mângâie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu te mai subestima atât! Sunt sigură că ești un suflet frumos. Trebuie să-ți regăsești optimismul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incerc de ceva timp si parca e plecat definitiv.

      Ștergere
  3. optimismul este ascuns undeva, sub ceva...apare sigur!!!...dupa ploaie!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Afara acum e soare. In suflet tot ploaie este.

      Ștergere

Va ascult!