Badea Bianca. Un produs Blogger.

joi, 28 martie 2013

Iartă-mă, sunt om!


Aceste subtile schițe făcute de un dumnezeu singuratic, transformate în suflete, inimi, oase și sânge au ieșit încolăcindu-se din scrisul lui de mână peste pagini de piele și culoare.
Pot să îl văd acum, așezat la un birou lung, cu cotul pe masă, sprijinindu-și capul în palmă. E luminat de o eternă flacără a lămpii, scriind în ADN și concepând noi povești. Voiam să discut cu El dar nu am avut curaj, căci fața lui strălucitor de tristă (paradoxal, dar da) îmi răspundea la toate întrebările pe care aș fi vrut să i le pun.
Drame genetice scrise în cerneală vie, vărsându-se deasupra unei scene mizerabile: unii dintre noi suntem tragedii, alții comedii iar alții ajungem capodopere. Bineînțeles, nu putem fi toți literatură clasică. Uneori sfârșitul e prea abrupt sau tema e prea întortocheată.


Alături de El stătea, parcă invizibil, un om: dezbrăcat, neutru, fără expresie, fără chip chiar - nu tocmai un individ.
Este exact așa cum L-ai creat, am gândit atunci. Produsul dezamăgirii Tale și al prejudiciului personal.  Toți ar trebui să fim puri, nepătați și inocenți. În schimb ce văd? Nu sunt aripi de înger sau coronițe aurii, ci tăcuta Ta blasfemie ascunsă sub masca obscenă a umanității. 
Fără să guști durerea ar fi imposibil să înțelegi fericirea. s-a auzit de la biroul făcut din stejar, deși El era singurul de acolo și nu părea să fi deschis gura. Mă tem doar că frații tăi, copilă dragă, au uitat acest lucru.
Spui asta deși acum în spatele unei viguroase săbii a dreptății văd doar dinții diavolului într-un fum negru din care iese o oglindă îmbibată în minciuni. Suntem vinovați până la proba contrarie sau suntem inocenți până la proba contrarie?
În timp vei descoperi răspunsul la întrebarea ta. Și ei își vor descoperi rostul, veți învăța, ca și copiii. Sunteți încă o populație tânără.
Suntem exact ceea ce ne-ai făcut să fim: monștri, criminali, violenți, porci, bețivi, dușmanii tăi. Nu ne putem numi oameni. Suntem doar copii de carbon după chipul și asemănarea Ta. De ce suntem, totuși, condamnați să purtăm povara acestui titlu de om, tocmai noi, cele mai josnice creații ale tale?
Chiar și într-o lume plină de durere există și cei care reprezintă lumina. Chiar și în întunericul celei mai adânci păduri, luna răsare printre crengile copacilor. Un om ce stă la umbră e privat de lumina soarelui, dar asta nu înseamna că soarele nu există. Probabil este ascuns și vă străluci în curând, în special pentru cei ce aleg să îl vadă.
Uneori, Doamne, cred că îți pui prea multă credință în noi...

Mi-am dat seama că cea mai mare poveste a lui este probabil adânc ascunsă în inimile noastre și ne consumă fiecare gând. Câteodată cred că Dumnezeu ne spune exact cum se simte. 

Articol scris pentru tema propusă de Lotus pentru ediția de săptămâna aceasta de la BlogPower: Interviul vieții. Alte articole: Interviu inedit, Dincolo de prefață, Interviu cu un vampir

35 comentarii:

  1. tu crezi ca exista d-zeu ?daca tot spui ca el ne spune cum ne simtim....si daca tu crezi in el ..atunci unde este ? dc credem in ceva ce doar auzim sau doar este scris pe o foaie de hartie....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.s: as vrea sa stiu si eu cum ai pus facebook sub fiecare postare :Pte rog frumos :D

      Ștergere
    2. Daca Dumnezeu nu ar exista, nu ar exista nici ateismul. Si reciproca e valabila, deci Dumnezeu exista.

      pentru facebook nu mai stiu exact care era codul dar o sa il caut si o sa ti-l las.

      Ștergere
    3. sa ffim cinstiti..exista multe motive.. "N" motive care demonstreaza ca am dreptate ...ca credinta in D-zeu...

      ok sper sa gasesti codul..ms frumos :P

      Ștergere
    4. Si exista n motive ca sa te contrazic

      Ștergere
    5. exista ..cauta pe google...sunt N motive ...

      Ștergere
  2. Un interviu cu adevărat inedit, iar răspunsul este fără comentariu: "Suntem exact ceea ce ne-ai făcut să fim: monștri, criminali, violenți, porci, bețivi, dușmanii tăi. Nu ne putem numi oameni."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Reporterul era o persoana nu forte incantata de arta lui Dumnezeu, se pare.

      Ștergere
  3. Scrisoare catre Dumnezeu: Am invatat sa merg. Acum vorbeste-mi despre sangerari.

    Din fericire, Cerul inca stie sa coboare ceva mai jos de nori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. POate ar trebui sa te prinzi tu singura la faza cu sangerarile.

      Ștergere
  4. Creatia LUI e fascinanta, iar tu esti o dovada :p.

    O armonie libera, exista "binele" si "raul" si din pacate le cunoastem pe amandoua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Balanta nu trebuie sa fie inclinata.
      Iar eu momentan fac parte din creatiile lui mediocre.

      Ștergere
    2. Nu trebuie, dar suntem liberi sa o inclinam cum vrem.(cred ca propia Lui creatie l-a dezamagit mult poate de aici fata aia stralucitor de trista)

      Depinde cum privesti lucrurile

      Ștergere
  5. "Suntem exact ceea ce ne-ai făcut să fim: monștri, criminali, violenți, porci, bețivi, dușmanii tăi. Nu ne putem numi oameni."

    Ah! asa. asa!

    RăspundețiȘtergere
  6. Geniala idee si genial articol. Poate unii dintre noi suntem pur si simplu niste schite mototolite si aruncate la gunoi, dar care au crezut si au devenit capodopere.

    RăspundețiȘtergere
  7. poti sa imi spui si mie cum ai bagat acolo facebook..pt like ?dupa fiecare postare te rog frumos..astept la mine pe blog un raspuns la sectiunea Contact ./ Despre mine...in caz ca nu sunt atent la comentarii daca se poate .

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte frumos scris! Cat despre exista sau nu, e optiunea fiecaruia ce crede. Nu cred ca trebuie sa incercam sa ne convingem reciproc ca avem dreptate. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, oricum nu vom ajunge niciodata la o parere comuna.

      Ștergere
  9. Da, asta da abordare speciala a temei! Felicitari, chiar o idee foarte buna!

    RăspundețiȘtergere
  10. Felicitări pentru idee și pentru realizarea artistică. Mi-a plăcut în special prima parte.

    RăspundețiȘtergere
  11. imi place postarea ta, tot timpul ma uimesti prin ce scrii, sincer nu stiu de unde le tot scoti :)):D totusi, eu nu cred ca Dumnezeu ne-a facut monstri, criminali etc , cred ca El ne-a dat posibilitatea de a alege cum vrem sa fim iar noi am ales sa fim asa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asta e clar. Ce am scris eu acolo erau cuvintele unui om ce suferea si era dezamagit.

      Ștergere
  12. Felicitari pentru castigarea editiei cu numarul 62 a Blog Power! Te asteptam cu tema pentru saptamana viitoare! :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Imi place postarea pentru ca ai scris cum este viata de zi cu zi cu rele si cu bune.
    Unii aleg sa scrie doar despre partile rele insa tu ai o nota de optimist si asta m-a facut sa zambesc.:)

    RăspundețiȘtergere
  14. Adevaratul adevar este in cuvintele tale,exceptionala postare!

    RăspundețiȘtergere

Va ascult!