Albă

Albă ca oasele îmi șoptește cuvinte

și mă întreb de ce oare

nu poate rămâne neschimbată.

Este lângă mine dar,

este deasupra.

Este stoarsă de viață -

fără culoare, fără speranță, amorțită.

este sub zero;

Venele ei odată zburdau roșii pline de venin,

dar acum nici măcar tristețe nu mai există

să o mențină în viață.

Până la urmă

lacrimile sunt un motiv mai bun

decât goliciunea.

Îi urmăresc liniile de pe palmă,

încercând să găsesc un semn, un bilet

scrijelit pe piele

cu adresa

unde sufletul ei s-a dus.

Te rog nu mă părăsi...

îi șoptesc.

Nu știu ce m-aș face fără tine.

Dar ochii ei sunt la fel de goi precum urechile

și nu mă va auzi oricât de tare aș striga.

O victimă a otrăvii din nimic.