Badea Bianca. Un produs Blogger.

sâmbătă, 23 martie 2013

Albă


Albă ca oasele îmi șoptește cuvinte
și mă întreb de ce oare
nu poate rămâne neschimbată.

Este lângă mine dar,
este deasupra.
Este stoarsă de viață -
fără culoare, fără speranță, amorțită.

este sub zero;

Venele ei odată zburdau roșii pline de venin,
dar acum nici măcar tristețe nu mai există
să o mențină în viață.

Până la urmă
lacrimile sunt un motiv mai bun
decât goliciunea.

Îi urmăresc liniile de pe palmă,
încercând să găsesc un semn, un bilet
scrijelit pe piele
cu adresa
unde sufletul ei s-a dus.

Te rog nu mă părăsi...
îi șoptesc.
Nu știu ce m-aș face fără tine.

Dar ochii ei sunt la fel de goi precum urechile
și nu mă va auzi oricât de tare aș striga.

O victimă a otrăvii din nimic.


16 comentarii:

  1. Frumoase versuri! se pare ca primavara e "divina";)

    RăspundețiȘtergere
  2. frumoasa poezia .. va sa zica aduci vara in inimile noastre;))cu aceasta poezie ca primavara e pe duca:P

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. nu stiu cum de am succes tocmai cu postarile pe care nu le consider asa bune :))

      Ștergere
    2. Asta pentru ca poate nu stim sa ne apreciem corect?

      Ștergere
  4. Ma inclin ! Intr-adevar, lacrimile sunt mai consolabile decat vidul interior.Indiferenta este cea mai deplorabila stare sufleteasca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suntem goi pe dinauntru daca nu suntem in stare sa varsam lacrimi la tristete.

      Ștergere
  5. Leapșă :o3 http://mintimurdare.blogspot.ro/2013/03/1.html

    RăspundețiȘtergere
  6. Superba ... Citesc cu plăcere blogul tau :)

    RăspundețiȘtergere

Va ascult!