Badea Bianca. Un produs Blogger.

duminică, 3 martie 2013

Nu e vorba de corp


E doar un corp, un scut, o scoică înăuntrul căreia trăiesc. Corpul îmi e casă, fără să conteze materialul sau mărimea. Oricum sufletul îmi e mai mare decât corpul va fi vreodată. Este spiritul, personalitatea, vitalitatea mea care contează. Corpul meu ar putea arăta în orice fel, dar eu nu mă schimb. E doar o ramă, o structură în care mă ascund.

Nici hainele nu contează, tot sufletul rămâne pe primul loc. Formă, mărime, culoare, siluetă, totul e fără rost. Nu astea mă reprezintă, nu ele mă alcătuiesc, nu spun nimic despre mine. Eu spun totul despre mine și cine sunt de fapt. O oglindă nu-mi reflectă sufletul sau inima.

Îmi spun toate astea pentru că trebuie să-mi demonstrez singură că sunt puternică. Puternică, sănătoasă, în viață, fericită. Un corp sub greutatea normală nu e un corp nefericit. În schimb e obosit, fără speranță, auto-distructiv. Eu nu sunt așa. Eu sunt mai tare!


Mintea, zâmbetele, visele ma reprezintă într-adevăr. Ele sunt eu. Fundul meu poate e prea mare și sânii poate sunt prea mici. Dar nu mă deranjează. Dacă voi începe să mă definesc pe mine însămi pe baza defectelor fizice, poate chiar o să mi se extindă, poate chiar o să devin grasă. În orice caz, asta nu va schimba cine sunt. Nu până când eu voi permite asta. Și nu o voi face.

Toate aspectele de care vorbeam nu ne definesc pe niciunul dintre noi. Deoarece putem să ne ajutăm unii pe alții. Ne iubim, ne vindecăm, ne îngrijim, ne sprijinim unul altuia sufletul.
Am 20 de ani. Nu am 16, nici 14. Nici 19 sau nu 18. Sa reformulez: Trupul meu nu este format pe baza acestor vârste, chiar dacă momentan eu îl populez. Crește, se schimbă, se transformă, indiferent de ce mănânc sau câte exerciții fac. Corpul se schimbă, dar inima mea va rămâne aceeași.

E timpul să accept ceea ce se va întâmpla cu exteriorul meu și să încetez a crede ca asta mă caracterizează.
Fără ezitări sau rețineri în viață doar pentru că tenul meu va începe să se încrețească un pic. Toate astea sunt doar o formațiune de celule, niște instrumente pe care le folosesc pentru a exista. Înăuntru trăim. În exterior doar strălucim în fața altora.

Toți suntem diferiți pe dinafară. Vârste, mase, mărimi diferite. Blonzi, bruneți, roșii, verzi. 5, 12, 14, 20. Băieți, fete, atleți, fragili. Corpul nu reflectă cine suntem, cum suntem. Corpul e doar atmosfera.

25 comentarii:

  1. doar ca din pacate societatea impune si imaginea corpului nu doar cea a sufletului

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si societatea din cine e formata? Din oameni. Din noi. Deci daca putem sa ne schimbam pe noi insine, schimbam si societatea.

      Ștergere
  2. Sunt de acord cu cele exprimate aici. Oamenii se uita prea mult in oglinda si prea putin in suflet :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Macar de ne-am putea privi in oglinda si sufletul.

      Ștergere
    2. Inca nu s-a inventat oglinda aceea, iar multi ar sparge-o vazand ce reflecta. Exact ca Dorian Gray...

      Ștergere
  3. A fost o placere sa citesc articolul tau.
    Totusi....din fundul tau mare as vrea si eu putin ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. as vrea sa reusesc sa gandesc si eu la fel..:(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incearca mult si o sa reusesti :)

      Ștergere
    2. o sa.mi iau ceva..:)
      Azi am scris o postare total opusa celei citite aici..

      Ștergere
    3. Toti trecem prin stari mai urate.
      Dar tu esti un om frumos, pot sa spun asta pentru ca-ti citesc de mult blogul.

      Ștergere
  5. E mare lucru pentru o fată să recunoască că ea nu-i corpul! :) Într-un fel am putea spune că emoțiile sunt corpul sufletului. Nici măcar ele nu suntem noi, trebuie să căutăm încă și mai profund...

    RăspundețiȘtergere
  6. Bună întrebare. Greu de dat un răspuns, totuși muntele nu e definit de fluviile care se varsă în mare ci de izvoarele care curg din el. Poate că cele mai profunde stări avute cândva sunt mai aproape de noi decât să zicem emoțiile cotidiene...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu zic ca muntele e definit radacinile lungi ale copacilor, de pesterile adanci si de stancile tari.

      Ștergere
  7. Da, dar cuvântul cheie aici era „apa” și ce voiam să fac era o diferențiere între emoțiile superficiale și cele profunde. :) Dacă de fapt avem mai multe corpuri, nu doar unul singur, și emoțiile sunt și ele tot un corp? Mai aproape de cine suntem noi, mai rafinat, dar în ultimă instanță tot un înveliș? Chiar și atunci când spui „emoțiile mele” deja faci o diferențiere între tine și emoțiile care îți aparțin. Ele te definesc dar tot nu sunt tu, sunt ale tale. :)

    Și dacă tot am pornit pe direcția asta filosofică, aș aminti de Osho care spunea că oamenii sunt ca niște cepe. Analogia e amuzantă dar bună. Trebuie să dai multe straturi la o parte până ajungi la miez...

    RăspundețiȘtergere
  8. Viziunea ta atat de graitoare si edificatoare m-a dus si pe mine, inevitabil, cu gandul la Dorian Gray si la al sau faustic "pact cu diavolul".Intr-adevar, frumusetea exterioara nu e relevanta decat in masura in care reflecta frumusetea interioara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu m-am gandit deloc la Dorian cand am scris articolul, dar am citit cartea si am vazut si filmul, asa ca probabil am ramas cu ceva invataturi daca au iesit cuvintele astea din mine.

      Ștergere
  9. Sunt de acord:D
    Fizicul se schimba mereu chiar si fara sa vrem. Insa caracterul se schimba cu voia noastra. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate uneori putem sa ne schimbam si fara voia noastra.

      Ștergere

Va ascult!