Captivi în amorțire

Nu se mai întoarce de data asta.

E greu să-ți amintești că uneori atunci când se închide o ușă, rămâne închisă. Nu există o altă consecință. Nici o altă oportunitate. Doar încă o cale pe care nu poți să mergi. Câteodată rămâi blocat pe o anumită stare și nu contează că pământul călătorește un milion șase sute de mii de mile prin spațiu în fiecare zi. Tu ești în același loc ca și ieri așa că toate celelalte mișcări sunt neînsemnate. Nu aduc pe nimeni împreună. Nu conduc către niciun fel de destinație. Niciun sfârșit. Niciun punct. Sunt doar mișcări neîntrerupte printr-un univers în continuă expansiune care nu obosește să se mărească la nesfârșit până ce tu devii doar un punct minuscul și invizibil. Neimportant. Inutil. Și toate astea le simți într-un mod copleșitor de adevărat.

Toate drumurile din preajma ta duc către un singur sens.

Nu-mi spune că sunt frumoasă

Nu-mi spune că sunt frumoasă.

Și ce simt acum nu e vreo formă mofturoasă de subestimare. Este adevărul învelit într-o prescripție foarte bine informată. Poate chiar ai observat singur asta în interiorul tău iar eu îmi răcesc gura de pomană, dar dragule, sunt un dezastru nenatural și îți promit că o să sap găuri în cele mai bune intenții ale tale. Citește asta și ia-o ca pe un avertisment. Suntem pe un câmp de luptă, sau poate chiar eu sunt câmpul iar tu mă ucizi încetul cu încetul. Dar de cele mai multe ori sunt doar un drum doar dus către înfundături (de obicei la ușa ta unde mă prăbușesc fără puteri).

Se pare că ne facem unul altuia cele mai rele lucruri în cele mai ilogice moduri.

Lectura din 2013

Am aflat de la Vlad de o campanie numită Biblioteca bloggerului român inițiată pe blogul chinezu.eu. Trebuie să nominalizez 10 cărți citite anul trecut, dar eu prefer nu doar să le dau numele, ci să vă și povestesc câte ceva despre ele. În felul ăsta poate vă va atrage atenția vreuna și vă apucați să o savurați.

Le numerotez, dar vă anunț că ordinea în care le-am citit e aleatoare.

1. 1984 - George Orwell
Cu cartea asta am terminat anul. O capodoperă spun unii, un volum interesant zic eu. Nu s-a potrivit cu stilul preferat de mine, motiv pentru care am citit-o într-un timp relativ lung raportându-mă la numărul mic de pagini. Aveam pretenții puțin mai mari de la ea având în vedere cât mi-o lăudaseră câteva cunoștințe.

Cuplul perfect

M-am convins de curând că am trăit în ultimele luni cu o impresie greșită despre mine și despre relația în care ma aflu de un an și câteva luni. Credeam și eu, ca și alții, că să ai o relație frumoasă înseamnă să trăiești lângă o persoană alături de care îți găsești liniștea și pacea. Să existe armonie, înțelegere și să nu dai peste nimic ce ar putea tulbura atmosfera zen dintre voi. În momentul în care m-am împotmolit de situații ce ridicau valuri deasupra mea, am crezut ca fericirea mea și a relației mele se disipa încetul cu încetul.  

Am aspirat întotdeauna la o iubire perfecta deși niciodată nu am putut să definesc ce înseamnă acest termen. Probabil ca aveam în minte iubiri faimoase din filme și cărți și speram să ajung și eu o eroina cunoscuta de întreaga lume. Credeam că ăsta e lucrul de care am nevoie pentru a fi împlinită pe plan sentimental. Îmi plăcea când auzeam cunoscuți vorbind despre relația mea ca fiind una specială în care mă completam de minune cu partenerul. Deși nu era vorba de “ întreaga lume” , adoram să văd admirația în ochii altora. Asta nu mă împiedica să-mi doresc întotdeauna mai mult.

Bărbații din viața mea

Am să vă povestesc azi despre toți reprezentanții sexului cică puternic ce au fost sau am considerat că au fost importanți în viața mea. În primul rând trebuie să menționez că titlul e mai mult decât pompos căci realitatea zice că de fapt niciunul din acești masculi nu a fost bărbat.  Doar niște figuri masculine ce posedau instrumente de mers mai păroase decât ale mele. Să purcedem, deci!

Imaginați-vă o Bianca în clasa a șasea ce parcă îi făcea în ciudă gravitației când sângele i se urca amenințător în cap și către obraji. Mr A, cu vreo doi ani  mai mare, a fost primul meu crush. De la el am învățat pentru prima dată cum se simt fluturii agitându-se ca tembelii în stomacul meu. Tipul bineînțeles că n-avea habar de existența unei puștoaice de 12 ani care îl urmărea în pauze, când mânca, când ieșea din clasă, se ducea la magazin, la wc sau să-și facă freza. Am rămas un mister pentru el și-n ziua de azi și care va să zică acum îmi dau seama că cine a zis “pentru lume poate ești doar cineva, dar pentru cineva tu ești totul”. Ha, ha, vă las pauză 5 minute în caz că vreți să vomitați.

Neconexiuni

i. Cred că toată lumea e rănită. În feluri diferite.
Cred că toată lumea suferă. Plânge. Dar suntem toți prea încăpățânați să arătăm asta și luptăm doar pentru că suntem speriați.

ii. Am avut un coșmar noaptea trecută. Eram într-o cameră plină de oameni care nu mă observau. Voiam să le ating mâinile dar am căzut la picioarele lor. Am țipat în spatele lor și am plâns în fața propriilor lor ochi albi. Într-un final am început să mă zgârii pe piept și pe gât răzbunându-mă pe toate cuvintele care ieșeau și nu exprimau corect ceea ce simțeam.

Conversații târzii

- Ești frumoasă.
- Mulțumesc.
- Nu înțelegi ce spun. Ești frumoasă!
- Mi-au mai spus bărbați asta.
- Poate. Dar nu se refereau la ce mă gândesc eu.
- Da?
- Fața îți este frumoasă, într-adevăr. Ochi mari de cățeluș, buze dulci sângerii, păr castaniu strălucitor. Dar inima...
- Serios?!

Ești un om frumos

Ne punem întrebări stupide dacă suntem grase sau urâte, dacă suntem iubite sau urâte sau dacă vom ajunge un eșec. Genul ăsta de întrebări care ne scad încrederea în noi și ne transformă în persoane ce nu dorim să fim. Pretindem că suntem altcineva, o persoană mai bună decât ceea ce suntem de fapt.

Înainte să-ți dai seama, ajungi să te uiți la cei din jurul tăi și să îți dorești să fii ca ei. Când mergi pe holurile facultății, când de plimbi pe strada ce duce spre casă îți convingi propriul eu că ei au totul și tu nu poți avea nimic. Le vrei zâmbetul, corpul, părul, fața, pentru că în opinia ta ei sunt mai buni, ei au lucruri pe care tu nu le vei căpăta niciodată. Vei încerca să fii ca ei, oricine ar fi acești ei, poate i-ai văzut într-un film, într-o revistă, sau poate i-ai întâlnit în metrou. Nu îi cunoști, nu știi prin ce trec, dar te convingi pe tine însăți că ei au totul și tu ai nimic.