Badea Bianca. Un produs Blogger.

luni, 21 octombrie 2013

Fantoma unui parfum


Bănuiesc că a fost prima fată de care m-am îndrăgostit datorită altor motive în afară de o pereche de sâni și prima fată pe care chiar am îndrăznit să o invit în oraș. Mi-a atras atenția la ea părul perfect, nici prea drept, nici prea cârlionțat, cu nuanțe de roșu întunecat. Îi atingea talia și mă trezeam de multe ori holbându-mă ore în șir la spatele ei în timpul orelor. (Nici sânii nu erau de ignorat, totuși).

Și era o persoană drăguță. Cel puțin așa mi-a lăsat impresia la ceaiul de după film. Pasionată de muzica anilor 80, iubind plimbările lungi în pădure și cu un interes mai adânc pentru comedii decât pentru genul de film pe care tocmai îl văzusem și asupra căruia ne hotărâsem amândoi că era prea tragic. După ceai am condus-o la mașină. (I-o cerusem tatălui mei în speranța că voi face o impresie bună).



Am avut inspirația să o iau pe drumul dinspre marginea pădurii care aflasem că îi place. Am redus viteaza când am trecut pe lângă lacul colorat de luminile asfințitului. Apoi  grozav! Am făcut pană. În mod normal aș înjura toți sfinții dacă mi s-ar întâmpla asta, însă acum i-am mulțumit piuliței din mijlocul drumului că mi-a mai dăruit câteva momente cu ea. Trebuia totuși să o repar repede, nu puteam să mă fac de râs. (Ghinion că n-aveam compresorul la mine). M-a întrebat timidă dacă am nevoie de ajutor, dar i-am zis încercând să par cât mai convingător că e floare la ureche și mă descurc. Adevărul era că să dai timp de 15 minute la pompă cu piciorul papă o mulțime de cromozomi Y.

Din păcate ea nu se obosea să-mi studieze nou descoperita masculinitate oricât de mult aș fi dorit eu s-o seducă. Privea în sus către stelele abia apărute. Am scăpat ceva intenționat pe jos, doar-doar o s-o determin să-și mute privirea către mine, dar nici nu m-a băgat în seamă. În schimb a bombonit ceva despre o pereche de stele paralele. Negăsind ceva inteligent de răspuns, mi-am continuat lucrul dând la pompă ofticat că nu reușesc să-i atrag atenția. Nici măcar nu știam ce anume la ea mă făcea să o vreau atât de tare.

Când am terminat m-am asigurat că mi-am scuturat palmele suficient de tare cât să le audă și să se întoarcă la mine. A intrat în mașină cu o privire destul de sceptică care începea să mă calce pe nervi. Am pornit ventilația pentru puțină aerisire și mi-am dat seamă cât o doream. Nu și de ce. (Nu puteam să realizez ce avea fata asta de mă amețea atât). Pe drum spre casă a ținut geamul deschis și părul ei fluturând mă înnebunea. (Credeam ca nu mai ajung acasă, atât de tare îmi crescuse pulsul).

Am reușit într-un final. M-am dat jos să-i deschid ușa, dar până s-ajung eu, deja era ieșită din mașină pe jumătate. Am prins curaj și am întrebat-o dacă totul era în regulă. Ca răspuns și-a apropiat buzele de ale mele și m-a sărutat în cel mai pasional mod posibil. Apoi , încă ținându-și buzele în contact cu ale mele mi-a șoptit Adio! Voiam să zic ceva dar cuvintele mi s-au blocat pur și simplu. A intrat în casă și din acel moment a fost pierdută pentru totdeauna din viața mea.

---

Am intrat astăzi în magazinul de parfumuri Coty. Trebuia să îi cumpăr un cadou aniversar soției așa că îmi doream ceva special. Împlineam un an de la căsătorie și simțeam că i-aș putea dărui orice mi-ar cere. Este o ființă superbă și merită cele mai frumoase lucruri din lume. Uneori mă face să mă simt atât de grozav încât cred că are super-puteri. 

Cum am întrat pe ușa magazinului, cineva parcă mi-a tras o palmă. O esență senzuală de mosc, ca o petală de perfecțiune pală mi-a trezit simțurile. Am călătorit în trecut 10 ani până în seara întâlnirii cu Ema. Da, acea Ema! Credeam atunci că ce mă atrăgea la ea era acea voce suavă ca o serenadă pe care nicio sirenă nu ar fi reușit s-o compună. Adevărat! Dar ingredientul principal pentru a mă aduce pe mine la extaz a fost parfumul Super-Playboy cu care era dată. Realizez acum cât de multă magie a trebuit să emane pentru a fi rămas în vraja lui super mirositoare chiar și după 10 ani. E un secret pe care doar ea îl știa, pe care îl puteau știi doar luna și stelele din acea minunată seară. 

M-am urcat în mașină și aveam senzația că o puteam simți în fiecare colțișor, pe scaun, în haine încât m-am trezit  începând să-i spun ceva dar când m-am uitat pe scaunul din dreapta era gol.  E adevărat deci mitul că mirosul e cel mai bun simț de a jongla cu memoria.

Am ezitat un moment dar m-am hotărât să-l cumpăr. Îmi iubeam soția, dar iubeam și fantoma unui parfum dintr-un trecut prea viu ca să-l uit din nou.

6 comentarii:

  1. ai scris foarte frumos, am comentat dar a aparut o eroare si se poate sa apara de 2 ori!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos! Nu mă gândisem la parfum în felul acesta, niciodată. Poate o să mi-l iau și eu într-o zi, să-i explorez efectele :)) Însă preferatul meu rămâne Miracle-Lancome. ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Andreea. Stiu ca multi oameni au un parfum preferat, mie insa mi-e imposibil sa aleg. Problema la mine e ca de la unele esente imi vine instant ameteala. La altele insa, as sta numai cu nasul in sticluta :D

      Ștergere
  3. Cum a fost pierduta din viata ei daca erau colegi de clasa?

    Coty

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A disparut. Poate s-a mutat, poate s-a intamplat ceva cu ea. E o chestiune de interpretare zic eu.
      Multumesc pentru comentariu!

      Ștergere

Va ascult!