Badea Bianca. Un produs Blogger.

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Jocul numerelor


10.
Aveam 6 ani și inhalam miros de copilărie. Ți-am zis că îmi plac pinguinii din ToyStory și ai încercat să-i imiți. Mi-ai făcut un castel de nisip și când vecinul cel rău mi l-a stricat, parcă te-ai transformat în Ender la școala de luptă.

9.
Aveam 10 ani și jucam jocurile foamei mâncând frunze ca să ne demonstrăm cât de mult ne iubim. În spatele clasei am creat o urzeală împotriva lui Morgan care mi-a zis că îmi urăște părul.

8.
Aveam 16 ani și deja eram adolescenți. Trebuia să port sutien și uram asta pentru că nu te puteam strânge la piept cât de tare voiam. Totuși, tu păreai entuziasmat de perioada asta. Ai început să fumezi și într-o lună te-am urmat.


7.
Aveam 20 de ani și întâmplările noastre din trecut erau doar o amintire a ceva ce nu vom mai putea să aveam vreodată. Erai în spatele barului sărutând o altă fată iar eu am început să plâng atât de rău încât aveam impresia că ochii mi se topesc.

6.
Aveam 23 de ani și unghiile tale mușcau din palma mâinii mele în timp ce le spuneai părinților ce ai devenit. Ne credeam tineri, dar nu știam cât de fraieri eram. Eram speriați dar puteam să jurăm că asta nu înseamnă că suntem slabi.

5.
Aveam 25 de ani și mi-ai spus: Mi-ai depăși așteptările. Credeam că ești prea fragilă ca să reziști. Aveai o strălucire malefică în ochi și deși îți iertasem atâtea, minciunile tale continuau să curgă.

4.
Aveam 28 de ani și m-am hotărât să refuz a te mai lăsa să te joci cu inima mea. În caz că nu știai e un organ esențial supraviețuirii, nu o jucărie. Mi-ai spus că mă iubești și că nu vrei să mă pierzi dar știu acum că toate cuvintele tale erau doar bullshit.

3.
Am 30 de ani și deja nu mai eram fetița cu care alergai după licurici când erai mic. Am hotărât să nu-mi mai las soarta pe mâinile tale și am regretat că am luat această decizie așa de târziu. Am pus punct jocurilor tale bolnave și întortocheate.

~~~

2.
Am 30 de ani și am pierdut singura ființă pentru care am avut vreodată sentimente. Am iubit pur, inocent, egoist, murdar. Dar am iubit! Mi-o doresc din nou, dar nu pe ea din perioada de maturitatea, ci pe ea cu care complotam mici răutăți nevinovate la adresa colegilor.

1. a)
Încă am 30 de ani. Încă îmi e dispărută. În curând o să dispar și eu.

1. b)
Nu i s-a permis să vină la înmormântarea mea. Probabil părinții mei o considerau vinovată. A așteptat până au plecat toți, apoi s-a întins deasupra pământului ce mă acoperea. Era ciudat cum îi puteam citi gândurile. Ne-am jucat cu viața fără să-i cunoaștem regulile și am pierdut.

0.
Am 3 ani, sunt îmbrăcat în alb și privesc totul de sus. Stau în colțul norișorului de joacă și lângă mine s-a așezat cel mai frumos înger dintre noi. EA.

5 comentarii:

Va ascult!