Metamorfoza copiilor

Sursă foto

Copiii sunt unul dintre puținele lucruri bune în viață. Mereu învățând fără să cunoască minciuna, ura sau înșelătoria precum mulți dintre adulți, fără să comită crime oribile sau să știe de cruzimea timpului ce trece prin ei. În mintea unui copil personaje ca Moș Crăciun sau Iepurașul de Paște chiar există. Magia în jurul lor e reală, comandată de personaje de basm precum regi și regine. În viața unui copil nu există decepție, tristețe sau confuzie. Există doar lumină. fericire și dragoste.
Din toate aceste motive copiii ar trebui să fie cei mai prețuiți. Pentru mințile lor strălucitor de frumoase și inocența din ochi. Pentru viețile lor pline de râsete netulburate și iubire nemuritoare și pentru bucuria de a-i asculta plângându-se despre micuțele și naivele lor probleme. Și mai ales pentru că știm că au toată viața la dispoziție pentru a-și păstra această fericire.
Iubesc copiii pentru tot ceea ce noi nu suntem. Sunt iubitori și înțelegători, receptivi întotdeauna la lucruri noi, fără ca măcar să știe asta. Sunt drăguți și sinceri, indiferent de consecințe.
Pot să spună diferența dintre bine și rău și deși nu vor face întotdeauna alegerea corectă, pot să învețe din greșelile lor. Copiii sunt singurii care pot să-și schimbe deciziile de nenumărate ori, fără să se teamă de urmări. Pentru că sunetul râsului lor este definiția fericirii. Pentru că într-o zi pot fi astronauți iar în altă zi super-eroi. Fiecare zi din copilăria lor vor fi ceva nou.
Astea sunt motivele pentru care trebuie să prețuim și să investim în tinerețea lor.
Ar trebui, dar prea puțini o facem...

Sursă foto

Eram în RATB zilele trecute mergând spre lecțiile de tango. Pe scaunele din stânga era o familie de rromi cu o fetiță ce-și găsise loc pe plasa imensă de rafie a mamei ei. La un moment dat se urcă o doamnă împreună cu o altă fetiță, foarte drăguț aranjate amândouă. În timp ce se așează pe scaunele din dreapta, o văd pe fetița rromă cum își face loc spre nou-venită, întinzându-i mâna și întrebând-o cum o cheamă. Reacția acesteia din urmă m-a surprins într-un mod foarte dureros. I-a dat peste mână în timp ce se strâmba la biata fată ce probabil își căuta doar un companion de joacă. S-a reîntors în locul ei de pe plasa de rafie cu ochii în lacrimi, fiind nevoită să îndure strâmbătura plină de dispreț a celuilalt copil.
Poate imaginația mea e prea mare, dar am văzut atunci în ochii acelui copil o durere de nedescris ce s-a transformat în doar câteva clipe într-o privire plină de ură, o privire ce nu-și avea locul pe fața acelui chip atât de blând. Aveam impresia că se născuse în fața mea atunci un monstru în ochii unui suflet ce până cu două-trei minute mai devreme fuseseră atât de inocenți. Este inadmisibil ca un copil să treacă prin ce a trecut acea fetiță atunci.

Sursă foto

Se poate intra și în subiectul discriminării pornind de la această întâmplare, dar nu asta voiam eu să subliniez. Tot ceea ce mă întrebam este a cui să fie vina pentru comportamentul incredibil al fetiței ce arăta atât de frumos la exterior, dar ce se transforma și ea, în acel moment, într-un al doilea monstru al societății. Nu e normală o astfel de întâmplare.
Poate mama acelei fete a învățat-o să-și iubească prietenii, dar nu i-a zis că e o greșeală să-i batjocorească pe cei pe care nu îi consideră la nivelul ei. Poate tatăl ei a învățat-o că trebuie să fie o fată puternică, dar nu i-a zis niciodată că nu trebuie să-și arate puterea în fața celor lipsiți de apărare. Poate profesorii au învățat-o cum să facă diferențe în a calcula diverse lucruri, dar nu i-au spus niciodată că NU trebuie să le folosească și pentru a face diferențe între oameni. Poate prietenii ei au învățat-o cum să zâmbească, dar nu i-au spus niciodată că toată lumea merită o șansă și mai ales un zâmbet. Într-un final, fetița a acumulat atât de multe lecții și totuși nu a învățat nimic.
I s-a spus că trebuie să fie deșteaptă, curajoasă, responsabilă, frumoasă, fericită, perfectă, generoasă etc. Dar nu a învățat-o nimeni că rolul ei în societate nu trebuie să fie doar îndeplinirea acestor lucruri. Nimeni nu i-a spus că pentru a învinge concepțiile unei societăți trebuie să-i încalce anumite reguli. Trebuie să fie ea însăși cu absolut toată lumea.
Idei, proiecte, campanii? Nici vorbă de așa ceva. Din păcate, mai avem mulți pași de parcurs până la astfel de lucruri. Trebuie să avansam mult mai mult pentru a spera măcar că vom putea desfășura activități care să și dea rezultate în privința educării copiilor din ziua de azi.
Dar care e primul pas pe care îl putem face? Părerea mea este că în primul rând familia trebuie instruită de valoarea copiilor și de rolul extrem de important pe care îl au în lume. Bineînțeles că orice părinte își prețuiește copilul și este perfect conștient de valoarea lui în propria familie, dar știe oare cum să-l educe pentru ca și societății să-i fie de folos?

Ca sa-l calauzesti pe copil pe calea pe care trebuie s-o urmeze,calatoreste tu mai intai pe ea. - Josh Billings

Articolul este înscris la Spring SuperBlog 2014 și este sponsorizat de Reeija, magazin online care oferă genți de piele.